După prima lună de stat în casă mi s-a părut că un program inofensiv cu activități mici poate fi ceva plăcut și folositor. Două săptămâni mai târziu mă plictisea teribil. Alte două săptămâni mai târziu aveam regrete că nu m-am ținut de ceva a-t-â-t de simplu. Mi-am făcut rapid un latte cu frișcă, am tras perdelele, am trimis-o pe Motana la culcare și am terminat paisprezece zile de program în jumătate de zi. Ta-daa!
Când a început starea de urgență aveam în frigider o cutie cu lapte de cocos și o sticlă cu lapte condensat, pe jumătate pline. În primul weekend la cumpărături, am mai luat o cutie. Apoi, laptele de cocos a început să mi se pară apă chioară și am plusat: am luat o cutie cu lapte de migdale, la următoarea ieșire.
Unii au mirosit că e o bună monedă de schimb, alții n-au avut ochi, și nici gust, pentru ea. Unii au izolat-o și i-au interzis circulația, alții au liberalizat consumul ei. Unii i-au dedicat tratate și au încărcat-o de virtuți, alții au considerat că aduce sfârșitul mai repede. Pe unii i-a încântat, pe alții i-a deranjat. Cei care au consumat-o erau nobili, cei care nu, țărănoi. Multă vreme medicament, azi desert. E bine, e controversă. Și e cu ciocolată.
