„(…) domnul Ozu mi-a zis c-ar face pariu ca era o printesa clandestina si erudita si ne-am despartit promitandu-ne sa investigam.
Iata deci cugetarea mea profunda pe ziua de azi: e pentru prima oara cand intalnesc pe cineva care cauta oamenii si care vede mai departe. Poate sa para ceva banal, dar eu cred ca este profund. Noi nu vedem niciodata mai departe de certitudinile noastre si, mai grav, am renuntat la intalnirea cu ceilalti, nu facem decat sa ne intalnim pe noi insine fara a ne recunoaste in aceste oglinzi permanente. (mai mult…)
” (…) Am iubit-o si am scris-o si am slujit-o cu furie, chiar din momentul cand am invatat cum se scriu cuvintele. Am scris jucandu-ma intai cu cuvintele si cu propria mea fiinta, iar apoi cu propriile mele limite si cu lumile imaginare pe care incercam sa le captez prin cuvant.
Am iubit-o cu furie dar n-am iubit-o pana la capat. (…) N-am iubit-o pana la capat dar ne-am despartit frumos. Cand am simtit ca nu-i mai puteam da totul, i-am cerut iertare si ea m-a inteles. M-a inteles asa de bine incat m-a impins, cu o perfidie la care nu ma asteptam, sa intocmesc aceasta antologie. Sa aleg adica eu insumi ceea ce mi se pare mai bun din ceea ce eu insumi am scris ca un hot de cai care-si iubeste calul furat. (mai mult…)
… si mi-am adus aminte ca ani la rand am urat ciocolata neagra. Aia care face „crant” si e lucioasa ca o pereche de pantofi lustruiti. Dar si atunci ca si acum tot aspra, neofertanta si aproape uscata o gasesc. Stiam eu la acea vreme ca ce e dulce si cuminte e mai bun. De atunci a trecut o viata. (mai mult…)