303 vizite 1 iun. 2020

1 comentarii | Din buzunar

Ieși din copilărie dorindu-ți mai mult

Ca să nu mă plictisesc, mă uit serios la cum sunt explicate relațiile, dar înainte de toate mă uit la cum sunt dezbătute conceptele din jurul relației – sau chiar din mijlocul lor. Nu mă aștept să fiu tot timpul de-acord cu ce văd, dar mă bucur când înțeleg. Și când mă bucur, împărtășesc.

Am avut cu toții un moment, poate două, când ne-am simțit în siguranță și stabili – fără să așteptăm să se întâmple nimic la schimb. Și doar ne-am bucurat că acele momente sunt, au fost, vor mai fi. Și am avut și momente când am plecat după risc, necunoscut și aventură. Partea bună e că aventura nu e doar despre trădare și infidelitate. Partea urâtă e că e și despre pierdere. Partea frumoasă e că e și despre căutarea fericirii și a iubirii. Și despre fericire și ceva conflict urmează mai departe – și nu renunț la ce am zis în prima parte și la notițele de specialitate, bineînțeles.

A sau B?

Apropiere sau Libertate?
Conexiune sau Descoperire?
Siguranță sau Necunoscut?
Certitudine sau Risc?
Predictibilitate sau Explorare?
Protecție sau Spațiu?

Fie că vrei mai mult din coloana A, fie că vrei din B, fie cum o fi, dar fiecare crește dorindu-și mai mult. Și pasiunea e mână în mână cu cantitatea de nesiguranță pe care o tolerezi. Atât!

Relația sau jobul?

Să menții un soi de vitalitate și să aduci energie într-o relație e cam același lucru cu a pune pasiune în ceea ce faci, la job sau în proiectele tale. Și când dai atât de mult în ceea ce faci profesional, în relație nu-ți mai rămâne decât să aduci rămășițele. Și nimeni nu vrea jumătăți de măsură, nu mai zic de fragmente din întreg.

Partea bună e că profesional ai o recompensă pe măsura implicării și a pasiunii cu care faci lucrurile. Partea proastă e în relație nu ai un incentive asigurat pe măsură, pentru că relațiile trăiesc singure ca un cactus în deșert.

Asta se întâmplă și pentru că în iubire competiția se oprește și nu ești constant evaluat: știi că ești alesul pentru că celălalt îți confirmă valoarea și te validează. Și când te validează și te alege simți că ai câștigat concursul. Și când ai câștigat concursul nu te mai preocupă să fii suficient de bun de la an la an.

În caz că vrei să-ți pui întrebări, iată una potrivită: câtă atenție nefragmentată acorzi în a fi o persoană mai bună, un partener mai bun, un iubit mai bun, un prieten mai bun, un copil mai bun pentru părinții tăi și un tată mai bun pentru copiii tăi? Până la urmă, asta îți dă sens, dincolo de a fi un bun profesionist.

Prin urmare, se pune problema dacă aduci cea mai bună variantă a ta în relație sau varianta ta cea mai bună la e la job, în proiecte și în pasiunile pe care le ai. Și dacă îți asumi să fii varianta ta cea mai bună în relație, să fii tot timpul, nu doar la început.

Pilon, bârnă sau cărămidă?

Vrem, nu vrem, fericirea în relație este o opțiune, nu e obligatorie. Și depinde de cât sens (vrei să) aduci în arhitectura de viață a celuilalt. Azi nu ne mai căsătorim la 21, ne căsătorim la 29 sau la 35 de ani, deci nu ne mai ajutăm reciproc să devenim cineva – ne ajutăm să păstrăm ceea ce fiecare deja a obținut. Azi partenerul e o oglindă care validează sau admiră conținutul nostru.

Și fie că vorbim de realizări și împliniri, fie că nu, ce ne face să ne simțim cu adevărat bine sunt de fapt lucrurile care ne dau sens. Și chiar dacă nu vrem să recunoaștem, și ceilalți ne dau un sens, pentru că avem un sens în ceea ce reprezentăm pentru ei, în cum ne poartă în interiorul lor și cum își vor aminti de noi.

Să simți că pentru cineva contezi și că cineva contează pentru tine, aceasta înseamnă contectare și sens – și aceste două lucruri le luăm, cum altfel, din relație.

O abordare modernă zice că nu trăim ca să fim fericiți. Facem acele lucruri care ne fac fericiți. Aducem în viața noastră bucurie, sens, conexiune, scop – și suntem fericiți.

O abordare și mai modernă zica că pasiunea are un termen de garanție limitat. Arde și apoi se stinge. Și trebuie să se stingă pentru a fi înlocuită de ceva mai matur, mai realistic, mai concret. Până la urmă, o aventură e un compromis pe care îl faci într-o lume imperfectă – deși nu mă aștept ca cineva să creadă asta doar pentru că așa scrie aici. Nu știu voi, dar eu tolerez viziuni diferite despre adevăr și o experiență reală personală, sau mai multe. Și când tolerez, poți să împărtășești. Nu așa se face?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.