În boxă se aud băieții de la Șuie. Mai cu viață. Trăim perioada post-pandemie, deși nu știu exact ce înseamnă asta. În orice caz, pentru mine înseamnă o curățenie la punct și virgulă printre fișierele care așteptau să fie ordonate, printre agendele care mai aveau ceva de arătat și, de ce nu, printre sutele de notițe pe care le fac compulsiv. Ca acestea, care urmează.
E greu. E greu să cumperi online fără să ai internet. Și când e greu că nu ai internet, e greu să ieși din oraș cu declarație de pe site și să te duci la magazin doar ca să pui o întrebare. Și când e greu să pui o întrebare, e greu să găsești furtunele care îți trebuie. Și când e greu să găsești furtunele care îți trebuie, e greu să improvizezi. Și când e greu să improvizezi, e greu să le întinzi și să le strângi pline cu apă, în fiecare seară și apoi la cinci dimineața. Și când e greu să le strângi pline cu apă, e greu să le lași în vie peste noapte, că ți le fură. Și când e greu în vie, îți e greu tot timpul, pentru că via e viața toată.
După prima lună de stat în casă mi s-a părut că un program inofensiv cu activități mici poate fi ceva plăcut și folositor. Două săptămâni mai târziu mă plictisea teribil. Alte două săptămâni mai târziu aveam regrete că nu m-am ținut de ceva a-t-â-t de simplu. Mi-am făcut rapid un latte cu frișcă, am tras perdelele, am trimis-o pe Motana la culcare și am terminat paisprezece zile de program în jumătate de zi. Ta-daa!
