Când devii din multinaționala cu sclipici un măgar al comunicării pe care o faci, dar nu prea, către clienții tăi, vreau să-ți zic că toate campaniile alea cool pe care le ai nu mai valorează nimic. Îmi dau seama că ești capabil, ai bugete, ești competitiv, dar în relația cu clienții tăi ești abuziv, lipsit de fair play și cauți cu lăcomie profitul. După ce am stat 10 ani impreună, Vodafone, îmi reamintești constant de ce ne-am despărțit!
Ora 5.30. Afară e încă întuneric și Motana doarme ca o regină pe jumătate de pat. Două ore mai târziu, într-unul din primele trenuri spre Brașov e plin de adolescenți. Se foiesc, își desfac sandvișurile, pun muzică. Ajung în gară și în centrul orașului adolescenții sunt peste tot. Sunt la coadă la Luca, și-au întins ghiozdanele peste toate mesele din KFC, au ocupat locurile de la Mc’Donalds și se îngrămădesc la coadă la Starbucks. E marți și la ANAF ghișeele sunt libere. Îmi spun că s-ar putea să fie singurul loc din oraș fără adolescenți.
Peisajele romantice nu-i fac pe oameni romantici. Copiii nu schimbă întodeauna egoismul părinților de-a și căuta fericirea fără ei. Când filmul e despre indiferența de a fi părinte și chinul de a fi copil nu-ți lasă nicio speranță că poate fi mai bine. Pentru că, de cele mai multe ori, nu e.
