Alina Constantinescu

3 iun. 2020

Ciocolata în Franța: de la fapt social la fenomen social

Povestea spune că atunci când vine vorba de ciocolată, gustul este un beneficiu esențial. Dar nu e singurul. Nobilii mâncau ciocolată pentru răsfăț și pentru potență. Războinicii pentru tonifiere. Medicii o recomandau pentru întreținerea sănătății. Biserica pentru întreținerea spiritului. Cât despre oamenii de rând, ei puteau doar să viseze. Suntem în Franța, la începutul anilor 1600.

Începând cu secolul al XV-lea, ciocolata se comportă ca un produs scump. Nu e importantă pentru plăcerea consumului, ci pentru a etala bogăția. Nu există ciocolaterii la colț de stradă, există doar ciocolatierii evrei refugiați din Spania care prepară ciocolată pe la casele nobililor. Nu există străzi pudrate cu cacao, există doar acordul Regelui Louis al XV-lea de la 1659 – care, apropo, nici nu iubea ciocolata – pentru vânzarea sub formă de lichior sau pastile folositoare sănătății. Timp în care cacaoa rămâne un ingredient prețios, accesibil doar Regelui și anturajului de la curte.

Ce semnificație a avut ciocolata pentru francezi?

În primul rând, e băutura zeilor care acum e băutura regilor. Fiica Regelui Philip al III-lea al Spaniei a introdus ciocolata în Franța în 1615 și a promovat-o la curtea franceză. Era un ingredient pentru bogați, care se consuma la micul dejun, la cină și înainte de a face dragoste. Când Regele și Regina aveau gusturi diferite, că nici ciocolata nu e chiar o masă gustoasă și-un vin de Burgundia, ciocolata era consumată în secret.

Ciocolata împiedică foamea dar nu umple stomacul. Louis al XV-lea

În al doilea rând, e băutura regilor care acum e o sursă de putere. În 1681 statul obține monopol asupra comerțului cu cacao, 10 ani mai târziu Regele o supra-taxează pentru a-și finanța războiul cu Germania, apoi înființează o asociație a proprietarilor de cafenele care devin principalii afaceriști cu ciocolată.

În al treilea rând, e o sursă de putere care acum e bună la gust și în amor. Existau mai multe rețete de ciocolată caldă, din care nu lipseau cuișoarele și ardeiul iute, moscul sau ambra. Se știa că mirodeniile sunt afrodisiace și astfel ciocolata e folosită în ritualurile de dragoste.

Madame de Pompadour obișnuia să bea la prânz tripple vanilla, cu cacao, vanilie și ambră, alături de trufe și supă de țelină ca să-și stimuleze apetitul amoros.

În al patrulea rând, e bună la gust și e la modă. Ciocolata începe să fie consumată înainte de mese pentru creșterea poftei de mâncare sau în zilele de post.

Și Marie-Antoinette adoră ciocolata. Ea este cea care creează la Curte o nouă slujbă: ciocolatierul reginei.

Nu în ultimul rând, e la modă și rămâne un bun de lux și o delicatesă aristocrată.

Napoleon Bonaparte iubește ciocolata și obișnuiește să o bea pe câmpul de luptă pentru a sta treaz.

Democratizarea ciocolatei se petrece lent. Prima încercare de a aduce ciocolata în casele oamenilor modești o are Napoleon al III-lea în 1860, care include ciocolata în bunurile de larg consum, fără a fi taxată. Cu toate acestea, ciocolata va fi cu adevărat democratizată abia în perioada industrială, când devine posibilă fabricarea ciocolatei de calitate la un preț foarte mic.

De la ciocolată la vinul ieftin la primele falsuri cu ciocolată

În spațiul social francez, băutura de ciocolată e prețioasă. Pe la 1744 sunt menționate batoanele de ciocolată, dar și ele sunt accesibile doar nobililor.

La micul dejun nobilii catolici consumau ciocolată caldă, protestanții din clasa de mijloc preferau cafeaua, iar oamenii de rând beau vin sau bere ieftine.

Pentru că potolește foamea și e gustoasă începe să fie folosită în mânăstiri. Timp de 122 de ani, în viața bisericească, se discută continuu dacă ciocolata este băutură sau mâncare și dacă încalcă sau nu regulile postului. Până la urmă, se decide că este la fel ca vinul și berea.

Pe măsură ce ciocolata din Franța devine mai populară decât ciocolata din Spania, din Portugalia sau din Italia, apare și prima ciocolată falsificată, din migdale, cacao, vanilie și zahăr brun.

Azi ciocolata e dincolo de regi și regine. Poate e chiar dincolo de moralitate, rațiune, etichetă, adevăr, realitate, rușine, permite senzualitatea nemărginită, are toate puterile pentru a fi ceva imoral și totuși e ceva bun, cu gust dulce-amărui care creează confort. Deși gustul nu e în ciocolată, e pe limba noastră.

Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!

 

Mai multe rezultate...