Simte-te bine.Treci de la un subiect la altul. Când găsești o metaforă care îți place, este a ta. Când găsești volumul potrivit, facem cunoștință. O, vai, e de ajuns să mă întrebi, și gata!
In numele viselor…
– pe vremea cand verile mele se scurgeau in gradina bunicii cea mai grozava provocare era sa incercam cate o reteta de desert pe saptamana, din cele 4 carti de bucate care stateau pretios in dulap langa borcanele cu gem de visine
– in majoritatea iesirilor mele urbane simt o atractie intocmai pentru specialitatile care lipsesc de pe meniu (desigur, eu nu stiu asta decat dupa ce comand)
– primul dulce de casa elaborat (la vremea aia) facut sub atenta indrumare a fost aruncat la pisicile care isi gasisera trai prin curtea casei. Dezamagire si mai amara cand pisicile au refuzat categoric sa incerce isprava culinara care a ajuns prin urmare la cainele nostru de atunci. Care caine, din simpatie pentru pisici, a preferat sa flamanzeasca soldateste (una dintre tacticile lui de a se pune bine cu matzele, alta explicatie nu isi gaseste locul aici :P)
– niciodata nu ma pot hotari pe aromele pe care le-as incerca, fara sa nu vreau sa imi creez combinatia personala, pe nuante de gusturi si structuri dupa cum imi place
– mananc din ochi fiecare vis si fiecare vis la mine are o aroma de je n`ai sais quoi
Te trezesti dimineata devreme… Ti-ai promis ca vei lua mereu micul dejun la ora fixa, mereu la masa din bucatarie. Te asezi cu liniste pe scaun si mananci incet sa simti fiecare gust. Termini in 10 minute si faci un dus rapid. Cu lumina stinsa. Ca sa nu ti se mai para ca e atat de cald.
Esti pe ceas cu pregatirile, te uiti pe fereastra si stii sigur ca va fi iar o zi de vara urbana. La radio tocmai dau songul ala care a inceput sa iti placa. Nu iesi imediat pe usa, ca mai stai sa il asculti pana la sfarsit. E inca devreme si stii sigur ca vei ajunge la timp.
Intr-o jungla urbana in care nu furam unii altora cartile de pe noptiera, ne virusam viata si blogul (apropo, pluralul corect e „virusuri” nu „virusi”) si ne cumparam bunastarea din sticlele colorate de parfum, m-am trezit intr-o seara cu o invitatie scurta. Pe intuneric. Nu invitatia ci ceea ce urma sa se intample.
Ca o luptatoare frugalista pentru idei, principii si moravuri, am acceptat cu bucuria de a trai nebanuitul. In intuneric, desigur 😛 Ca sa imi simt picioarele cum imi opresc pasii desi mi se sopteste ca nimic rau nu mi se poate intampla. Sau poate da… Ce bine insa ca in situatii din astea extreme pe mine ma salveaza intodeauna naivitatea :))
In spatiul asta negru, in care am ajuns, ma orientez dupa voci intorcand capul catre ele, cand as putea la fel de bine sa le raspund in cea mai jenanta relaxare. Adulmec forme carora le asociez instinctiv culori, ca si cum orice punct de referinta pe care il pot gasi aici m-ar reintoarce in zona mea de siguranta, cu multa lumina. Ca doar avusesem o zi cat de cat buna…
