Alina Constantinescu

Simte-te bine.Treci de la un subiect la altul. Când găsești o metaforă care îți place, este a ta. Când găsești volumul potrivit, facem cunoștință. O, vai, e de ajuns să mă întrebi, și gata!

Alina Constantinescu blog
25 aug. 2010

Memoria zilelor de ieri

6 minute la Mizil
Acceleratul de dimineata care trece prin Mizil nu face mai mult de o ora si 10 minute de mers. E lejer, putin cochet, cu prize si reprize scurte de stationat. Ajunge inca pe racoare, in timp ce acest fost raion inca mai leneveste la umbra.

In gara o tiganca e urmata instinctiv de o fetita murdara care isi roade degetele si un baiat cu pantalonii rupti. Cauta sa isi ia bilet la tren dar nu gaseste ghiseul. Iese nelinistita bombanind ca o piulita si se aseaza pe una dintre cele doua banci de pe peron. Unul dintre copii ma priveste pe furis. Tiganca nu sta mult, isi ia traista si intra din nou in gara sa caute pe cineva care sa ii vanda bilet. Calca stramb cu stangul, pe unul dintre papucii albiciosi de plastic care nu ii mai intra in picior.

Doi flacai, cu soarele pe umerii arsi, trec liniile in nadragii prinsi cu sfoara in jurul braului. Ii vad cum isi lungesc privirile catre mine in timp ce se indeparteaza. Singura activitate notabila e a femeii care tine curatenia in gara: pliveste buruienile de pe langa peron si intreaba precipitata de niste chei… Se anunta o zi calda din nou!

Alina Constantinescu blog
19 aug. 2010

Combinatii de gust… si dulci

Iubesc combinatiile ciudate! Sunt un vanator gurmand care testeaza cu indrazneala si curiozitate arome atipic alaturate. Simt o nevoie apasatoare de a mixa in mod personal mirodenii, ierburi si condimente organice. Imi place sa deslusesc gusturi si nuante. Sa descopar substraturi si consistente diferite.

Si pentru ca evenimentul de aseara pe care l-am gazduit la Café Vernescu impreuna cu echipa HotCity (ii multumesc Adinei Necula pentru colaborare) a fost o ocazie de a incerca fugitiv ceva nou, imi notez aici cateva observatii gastro (sa ma uit peste ele in timp daca ajung sa am si alte gusturi):
– imi plac fursecurile cu umplutura de curmale: au o aroma plina, frageda si consistenta; cu toate aceastea eu le-as vedea nepudrate cu zahar, simpli, buni la un ceai delicat si usor
– mi-ar placea biscuitii densi ca o pricomigdala cu mirodenii si coaja de limeta
– desi imi place ghimbirul, in dulciuri cred ca trebuie dozat in echilibru cu celelalte ingrediente incat sa dea parfumul acrisor-iute si sa condimenteze placut un aluat neinecacios sau sfaramicios

Alina Constantinescu blog
16 aug. 2010

Iubesc aceste 10+9+1 lucruri

Dupa ce am scris in doua randuri despre cele 30 de lucruri ale mele (aici si aici) si dupa ce ideea a fost mai apoi preluata din zbor (pornind de aici), revin cu ceea ce iubesc. Intr-o alta scurta enumerare pentru a-i raspunde lui Daniel Florin. Si pentru ca m-a sleit suficient de mult canicula asta incat sa numar zilele ca puscariasii pana cand voi evada pentru jumatate de luna din oras, enumerarea mea e indeajuns de uscata.  

Alina Constantinescu

 

Mai multe rezultate...