Simte-te bine.Treci de la un subiect la altul. Când găsești o metaforă care îți place, este a ta. Când găsești volumul potrivit, facem cunoștință. O, vai, e de ajuns să mă întrebi, și gata!
Trebuie sa recunosc, sunt foarte dezorganizata pe timpul meu. Am capricii si fac lucrurile dupa stare. Si, nu stiu cum, dar nu-i greu deloc sa iti spui ca n-ai stare de nimic. E aproape o poezie sa te transformi in spectatorul pasiv al propriei vieti. Sa fii atat de aproape de scena dar sa nu simti greutatea privirilor care te fixeaza. Sa fie aceasta detasare un rasfat personal?
Satisfactia sta in indeplinirea obiectivelor, dar oare o structura rigida dupa care ne organizam sa facem lucrurile nu ne robotizeaza? Daca aseara supermarketurile erau hiper-aglomerate ca si cum s-ar fi impartit lucrurile gratis, asta nu ne face sa ne dorim sa fi iesit la cumparaturi cu o seara dupa? Sau trei inainte? Daca toti ne planificam Revelionul inca din toamna pentru a fi siguri de ce gasim, nu cumva mecanizam toate trairile noastre?
Nu-mi dau seama daca pentru ca am copilarit mai mult singura, ori pentru ca vin dintr-un oras care era lipsit de tentatii, m-am obisnuit sa imi placa lucrurile „ciudate”. Ciudate pe gustul meu (la propriu) si asa cum inteleg eu ca nu fac parte din obisnuintele comune, desi am inca multe retineri in ciuda deschiderii de care vreau sa ma auto-conving la nivel declarativ.
Cred insa ca ceva ti se pare ciudat pornind de la reactiile celorlati, care judeca alegerile tale raportandu-se la propriile lor experiente. Poate parea ciudat sa folosesti pe post de cosmetice naturale uleiurile destinate gatitului ori sa nu stii cati ani au parintii tai fiindca mental i-ai oprit la o anume varsta. Simt ca uneori as putea sa fiu de-acord cu alegerile pe care le fac, daca ele nu ar trebui supuse testului explicatiilor pentru cei din jur.
Oare lucrurile ciudate provoaca? Sau obosesc? Poti descoperi in spatele lor niste principii dupa care functioneaza lucrurile sau sunt doar escapade pentru cei care nu adapteaza? A fi ciudat nu ar putea fi o declaratie a oamenilor care nu vor sa se conformeze?
Printre altele, ieri (cand am ratat ziua de sanatate de blog) a fost si Ziua Mondiala a Luptei Impotriva HIV/ SIDA. Prima data cand eu am auzit de aceasta boala a fost pe la 12 ani si tot ce retinusem atunci e ca se ia prin sange si nu se vindeca niciodata. Pentru ca am avut niste curiozitati personale, Iulian Petre, Directorul Executiv UNOPA, o organizatie non-guvernamentala care si-a propus pentru al 11-lea an consecutiv sa stranga cat mai mult sustinere pentru pacientii afectati, si-a facut timp sa imi raspunda la niste intrebari. Mai jos am pus si un mini interviu cu o tanara seropozitiva, ale carei raspunsuri m-au emotionat in momentul in care le-am primit.
