Ciudatul meu mi se pare normal
Nu-mi dau seama daca pentru ca am copilarit mai mult singura, ori pentru ca vin dintr-un oras care era lipsit de tentatii, m-am obisnuit sa imi placa lucrurile „ciudate”. Ciudate pe gustul meu (la propriu) si asa cum inteleg eu ca nu fac parte din obisnuintele comune, desi am inca multe retineri in ciuda deschiderii de care vreau sa ma auto-conving la nivel declarativ.
Cred insa ca ceva ti se pare ciudat pornind de la reactiile celorlati, care judeca alegerile tale raportandu-se la propriile lor experiente. Poate parea ciudat sa folosesti pe post de cosmetice naturale uleiurile destinate gatitului ori sa nu stii cati ani au parintii tai fiindca mental i-ai oprit la o anume varsta. Simt ca uneori as putea sa fiu de-acord cu alegerile pe care le fac, daca ele nu ar trebui supuse testului explicatiilor pentru cei din jur.
Oare lucrurile ciudate provoaca? Sau obosesc? Poti descoperi in spatele lor niste principii dupa care functioneaza lucrurile sau sunt doar escapade pentru cei care nu adapteaza? A fi ciudat nu ar putea fi o declaratie a oamenilor care nu vor sa se conformeze?
Serile trecute am fost la Teatru de Comedie pentru piesa „Un cuplu ciudat”, sustinuta de Ballantine’s (as fi vrut ca in aplicatia lor de pe FB sa gasesc si o melodie :D). Este practic primul product placement intr-o piesa de teatru din Romania, desi piesa in sine cu toate momentele care te fac sa zambesti este destul de slabuta (spun asta constienta fiind ca nu am toate reperele necesare din teatru pentru o evaluare corecta). Mare parte din actiune are loc in jurul unui joc de poker si din acest punct de vedere asocierea produsului cu piesa nu mi se pare fortata. Mi s-a parut abuziv insa, ca in acest context, pe scena sa fie amplasate 4 sticle. Cred ca maxim doua ar fi fost suficiente, pentru a reda natural atmosfera dintr-o incapere care imita o camera de zi.
Nu-mi displace sa regasesc intr-o piesa, in locul butaforiei articiale, repere palbabile din cotidian, daca acestea isi gasesc locul firesc in jocul textului si in contextul pus in scena. Mi se pare mai credibil ca actorii sa nu imite ca beau ceai ori ca mananca din farfurii goale, desi a juca teatru bine sta in forta de a sugera lucrurile nu in a le folosi. Ati vazut totusi ca atunci cand vine vorba de fumat niciun actor nu imita ca tine in mana o tigara, ci chiar o aprinde si trage din ea?
Ma gandeam ca decorul dintr-o piesa e ca aroma care se lipeste unui produs. Nu stiu exact cum am ajuns sa credem ca detergentul de vase are la baza fructe naturale in timp ce inghetata are doar aroma de… Oare nu e ciudat ca ne asumam sa ne lasam convinsi de lucruri in care nu credem?
Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.