M. – Ştiu tot!
A. – Ăăăăăăă, nu-s sigură ce vei spune mai departe…
M. – Nimic! E prima dată când mă gândesc la asta.
A. – Aham, atunci nici eu nu pot să mă prefac că am uitat cum e când te gândești tu mult.
M. – E timpul să îţi fac o mărturisire incendiară: am un plan A pentru un nou stil de viaţă!
A. – Asta înseamnă că o să mă lași să dorm în liniște?
M. – Ești o primitivă. Bun, o să trecem la planul B.
A. – De când?
M. – De când noul plan B e planul A.
***
Visele mele se scriu pe străzile pe care plouă cu cacao. Așa am decis eu, deloc suprinzător, nu? Apoi, am foarte multe de zis pentru cei care, la fel ca şi mine, au trecut printr-o paralizie emoţională numită (abuziv?) „iubire”. Şi, nu în ultimul rând, ohhhh, yes! e momentul bilanţurilor… Doamnelor şi domnilor, mai departe #veryshortstory, doar că mai multe, în ordinea în care au apărut înainte să le împănez aici!
Mersul la teatru e pentru mine cum e săritul cu coarda pentru alţii. Un mix de senzaţii. Un carusel. Atracţie. Motivaţie. Descoperire. Pierdere de sine. Dopamină. O aventură (auci!) din aia bună şi captivantă în căutarea mea (intelectuală?!). Pe bune, de ce merg oamenii la teatru?
