Apollo111: teatru, artă, socializare
Mersul la teatru e pentru mine cum e săritul cu coarda pentru alţii. Un mix de senzaţii. Un carusel. Atracţie. Motivaţie. Descoperire. Pierdere de sine. Dopamină. O aventură (auci!) din aia bună şi captivantă în căutarea mea (intelectuală?!). Pe bune, de ce merg oamenii la teatru?
Dacă nu îi iau în considerare pe părinţii regizorului, rudele şi invitaţii acestora, nici faptul că la teatrele de stat media de vârstă în sală am văzut că sare de 5o+, atunci mai rămâne că cei care merg se duc din convingere, aşa ca mine :)) Bine, eu mai merg şi pentru că e mai ieftin decât la şedinţele de terapie, dar la fel de emoţionant 😀
Cu siguranţă merg după teme şi în funcţie de stare. Mai nou şi după actori. Iar de când a apărut Apollo111 îmi dau seama că aş putea să merg şi pentru atmosferă. De ce? Pentru că Apollo111 e un teatru cool. În primul rând e nou! E spaţios. Nu cred că ştiu vreun alt teatru independent în Bucureşti la fel de mare. De regulă, problema teatrelor private e că nu prea au spaţiu. În cel mai bun caz, dacă au o sală de teatru, aceasta e modestă, aproape underground (excepţie face, zic eu, Teatrul de Artă). Ei bine, Apollo111 are un etaj întreg şi o sală ca de cinema. Adică mare, modernă şi confortabilă!
La fel de mult contează că e în centru, într-o zonă pe care o cunosc şi îmi e dragă, aproape de Cişmigiu. Deci se ajunge uşor, mai ales dacă mergi pe jos cum mai fac eu. Nu cred însă că sunt prea multe locuri de parcare, dar unde sunt în acest oraş?
Ar mai fi că nu e doar teatru. E un spaţiu pentru artişti, pentru evenimente, pentru petreceri – 2017 Landing Party, pentru concerte, pentru filme. Bonus: Apollo111 Barul şi aspectul de hală culturală!
Anyway, conceptul lor zice că în fiecare an vor fi câteva producţii de teatru şi că fiecare producţie se joacă doar 6 săptămâni, ceea ce, cel puţin pentru mine, înseamnă 1) că dacă mă interesează nu prea vreau să amân si 2) că nu mă voi plictisi de aceleaşi piese de la o stagiune la alta. Promisiunea asta îmi place, cred, cel mai mult: o experienţă teatrală care să te surprindă în mod constant, mai ales dacă mergi des pe la teatru şi eşti deja pretenţios.
În plus, fiecare stagiune e curatoriată de artişti, regizori de film sau oameni de cultură diferiţi, deci vibe-uri diferite şi aborđări neconvenţionale! Mie îmi sună deja a cheesecake cu lavandă 😉
Primul spectacol pe care l-am văzut aici? „Ali: Frica mănâncă sufletul” cu Kamara în rolul principal, spectacol la care mi-au plăcut în mod deosebit decorul de pe scenă cu sifon, stropitoare, radio vintage, balerină, ceaş deşteptător, maşinuţă roşie, găletuşă… şi aceste replici:
Poate vii la mine, îţi fac o dulceaţă de nuci… Nuci verzi, nu de cocos.
Gânditul te face trist.
Frica mănâncă sufletul.
Banii strică prietenia.
Caviarul e bun pentru iubire.
O să ne îmbogăţim şi-o să ne cumpărăm o bucată de cer împreună.
Dragoste. Respect. Adevăr.
Împreună suntem puternici.
Redeschid în ianuarie când vor avea şi bilete online! Hehe, am zis că-i tare, nu?
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.