Soarele ca o bilă argintie stă nemișcat în vârful cerului. Pe străzi miroase a tocănițe, semn că la oraș mai repede mori de dor decât de foame. Sunt peste trezeci de grade afară și-n Sala Mare de la TNB minus treizeci – cine ar fi crezut? Stau pe locul cu numărul 13 și mă chinui să supraviețuiesc. Sunt, cred, la cel mai scump spectacol de teatru din oraș și îngheț de frig. Semn că, dacă regele moare, cu fiecare minut învăț să mor și eu.
Ce au în comun un melc care poartă papuci și noile reglementări cu protecția datelor? Good content. Prin urmare, din toată treaba asta, am ajuns azi să știu ce folosește un melc ca schiuri și ce regretă cel mai tare în viață.
Vacanțe la țară, mamaie și tataie. Mici lucruri firești, azi fără curaj. Amintiri cu parfum de flori în curte, printre care se mai strecoară și-o vară în via de la nuc. Unele îmbătrânesc și se schimbă în fiecare an – dar asta nu mă oprește să mă reîntorc la ele cu aceeași stare de grație pe care cândva am trăit-o.
