Amintiri de-o vară: mamaie despre gogoși cu cana
Vacanțe la țară, mamaie și tataie. Mici lucruri firești, azi fără curaj. Amintiri cu parfum de flori în curte, printre care se mai strecoară și-o vară în via de la nuc. Unele îmbătrânesc și se schimbă în fiecare an – dar asta nu mă oprește să mă reîntorc la ele cu aceeași stare de grație pe care cândva am trăit-o.
Cu gogoși fără zahăr făcute cu cana, colărezi pe frunză de nuc, prăjitură cu vișine. Cu Joiana, Tambur și-o oaie năzdrăvană pe care n-am știut s-o ducem la grădină – și pentru că n-am știut a behăit tot drumul și n-a mai vrut să meargă nici înainte, nici înapoi. Cu o lampă cu gaz, o sobă cu plită și o cadă de plastic. Cu cartofi la cuptor cu sos și usturori, ceai de mentă și dulceață de vișine. Cu case desenate pe asfalt, chiftele făcute din nisip și scara pisicii. Cu o boltă de struguri negri, prune, corcodușe, gutui și-un vișin la poartă în care ne cocoțam fără discernământ – mai ales pentru că eu credeam că dacă mă voi urca foarte des o să apară acolo o căsuță în copac, lucru care nu s-a întâmplat niciodată.
Și, dincolo de felul în care toate acestea m-au făcut să visez, aud ce ne-a spus mamaie odată când n-am nimerit dispensarul care era, de altfel, la stradă: „Mamaie, scrie mare farmacie!”
La colțul casei, într-o comună care a rămas fără promisiunea fericirii, fără bătrâni și fără ulcelele de pe uliți, mamaie îmi povestește într-o seară de august despre lucrurile de care își mai aduce aminte. Faptele se amestecă aievea, dar glasul ei păstrează ghidușia și mici regrete. Mamaie, vei rămâne mereu așa te-am știut, chiar dacă toate sunt cu mult diferite acum.
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.