Alina Constantinescu

regele_moare
3 iun. 2018

Regele moare, eu îngheț, lumea aplaudă

Soarele ca o bilă argintie stă nemișcat în vârful cerului. Pe străzi miroase a tocănițe, semn că la oraș mai repede mori de dor decât de foame. Sunt peste trezeci de grade afară și-n Sala Mare de la TNB minus treizeci – cine ar fi crezut? Stau pe locul cu numărul 13 și mă chinui să supraviețuiesc. Sunt, cred, la cel mai scump spectacol de teatru din oraș și îngheț de frig. Semn că, dacă regele moare, cu fiecare minut învăț să mor și eu.

Mi s-a promis că n-am să mor decât atunci când am să hotărăsc eu.

Regatul întreg e plin de găuri ca un șvaiter uriaș

Între timp, pe scenă, cred că cea mai mare din oraș, se prezintă minimalist o sufragerie. Regele, care și-a pierdut puterea – de a decide asupra lui sau asupra lumii – află că va muri într-o oră și jumătate. Sala tronului e ruinată. Prima nevastă speră în puterea dragostei dar nu mai are nicio influență. A doua știe că nu mai e timp și inițiază pregătirile pentru călătoria de dincolo. Iar regele e doar ridicol în încercările lui disperate de a cere ajutor, de a amâna sfârșitul și de a se agăța ca să păcălească moartea.

Dragostea-i nebună. Dacă dragostea ta e nebună, dacă iubeşti fără de margini, dacă iubeşti absolut, atunci moartea se îndepărtează de tine. Dacă tu mă iubeşti, dacă iubeşti totul, atunci frica dispare. 

Dincolo de oceanele în care se varsă oceanele

Personajele sunt, pe alocuri comice, dar tema e tragică. Un rege neglijent și narcisist, căruia toată viața i-a fost indiferent care va fi efectul alegerilor sale, a trăit în risipă fără să aibă conștiința propriului destin. Acum e lipsit de demnitate, laș și plin de neputințe.

Voi, toţi, nenumăraţilor, cei care-aţi murit înainteamea, ajutaţi-mă. Spuneţi-mi cum aţi făcut să muriţi, să acceptaţi moartea, învăţaţi-mă voi. (…) Ajutaţi-mă să trec pragul pe care voi l-aţi trecut. (…) Ajutaţi-mă voi, voi care v-aţi temut şi care n-aţi vrut să muriţi. Cum a fost? Cine v-a susţinut? Cine v-a antrenat? Cine v-a împins? V-a fost frică pînă la sfîrşit? Voi, cei care aţi fost puternici şi curajoşi, care aţi consimţit cu indiferenţă şi seninătate să muriţi, învăţaţi-mă indiferenţa, învăţaţi-mă seninătatea, învăţaţi-mă resemnarea.

Aplauzele nu mor niciodată

A poruncit copacilor să le crească frunzele la loc, a invocat spiritele celor morți, a trecut printr-un ritual de curățare, a privit în umbrele personale, a coborât în locul inimii. Înainte ca totul să se cufunde în neant, în sală au tropotit grăbit aplauzele, semn că oamenii, nu doar regii, nu au timp să aibă timp să lase tăcerea și moartea să se așeze.

Tot ce a fost va fi, tot ce va fi este, tot ce va fi a fost. Eşti înscris pe vecie în condicile universului.

Aerul condiționat trăiește

Traducerea pentru scenă e minunată și mi-ar fi plăcut să fie pe măsură și la „Artă”, na! Actorii sunt colosali. Aerul condiționat suflă în continuare a dușmănie. Textul lui E. Ionesco, cred, esentializează toate principiile spirituale, ceremoniile cele mai clare, meditațiile cele mai profunde, arhetipurile cele mai mari – dar îmi e frig de mor, deci e foarte posibil să mă-nșel. 🙂

Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

 

Mai multe rezultate...