Impersonating your life
In viata asta fiecare are de dat propriile examene. Universul ne verifica. Poate cea mai evidenta incercare e atunci cand trebuie sa o iei de la zero. Cand trebuie sa te aduni si sa te resetezi. Nu conteaza de ce, daca are cineva vreo vina sau nu. Daca s-a intamplat e ca pentru deja fusese programat sa se intample.
Ceea ce nu inteleg este de ce cand esti pus la incercare, in loc sa accepti si sa cauti intelesuri profunde pentru ceea ce ti se intampla, ai alege sa mimezi ca nimic nu s-a intamplat? Ca si cum, daca cei din jur nu stiu sau nu afla de problemele pe care le ai, acele probleme nu exista. Dar ele exista si tu stii cel mai bine. Pentru ca intre peretii camerei tale, le traiesti si te confrunti cu ele.
Desi unii ar prefera sa moara decat sa isi arate slabiciunile, nu vad care e beneficiul real pentru care cineva ar intretine lucrurile de ochii lumii, in loc sa indeparteze din viata sa ce e superficial. Sa o luam lumeste: cand intr-o relatie/ casnicie au fost create sau aduse momente teatrale, pe care dintre cei doi ii mai poate ajuta sa mimeze iubirea in fata colegilor/ prietenilor/ familiei si restul lumii, daca iubirea nu mai e acolo? A poza intr-o femeie iubita sau intr-o familie fericita nu e nici macar o strategie care ar face diferentele dintre ce afisezi si ceea ce traiesti sa dipara, cu atat mai putin vreo solutie de moment.
Sustin o discretie a vietii personale, dar cred ca e mai sanatos sa gandesti lucid decat sa sustii opusul a ceea ce ti se intampla.
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.