Alina Constantinescu

Alina Constantinescu blog
20 Iul 2010

Frana, ca ne prapadim!

Intr-o jungla urbana in care nu furam unii altora cartile de pe noptiera, ne virusam viata si blogul (apropo, pluralul corect e „virusuri” nu „virusi”) si ne cumparam bunastarea din sticlele colorate de parfum, m-am trezit intr-o  seara cu o invitatie scurta. Pe intuneric. Nu invitatia ci ceea ce urma sa se intample.

Ca o luptatoare frugalista pentru idei, principii si moravuri, am acceptat cu bucuria de a trai nebanuitul. In intuneric, desigur 😛 Ca sa imi simt picioarele cum imi opresc pasii desi mi se sopteste ca nimic rau nu mi se poate intampla. Sau poate da… Ce bine insa ca in situatii din astea extreme pe mine ma salveaza intodeauna naivitatea :))

In spatiul asta negru, in care am ajuns, ma orientez dupa voci intorcand capul catre ele, cand as putea la fel de bine sa le raspund in cea mai jenanta relaxare. Adulmec forme carora le asociez instinctiv culori, ca si cum orice punct de referinta pe care il pot gasi aici m-ar reintoarce in zona mea de siguranta, cu multa lumina. Ca doar avusesem o zi cat de cat buna…

Asta e initierea intr-o lume unde mai poti reproduce formele doar prin imaginatie iar lipsa totala de lumina iti apasa gandurile si te tine in alerta. Totul pentru un singur scop: de a experimenta inedit normalitatea pe care crezi ca o cunosti. Si pentru asta calci cu grija in obscuritatea unei camere al carei spatiu nu il simti, urmandu-ti ghidul care te aseaza la masa.

Si descoperi o lume noua in care exista doar trei povesti: Copacul, Stanca si Plaja imaculata. Si intuneric 🙂 Care ii reduce pe toti eroii la egalitate. Nu ca mi-as fi dorit sa fiu egala cu Piticu, amic de poveste, ca el tine la silueta 😛 Sau invers, cred ca silueta nu ii mai da pace 🙂 Dar e asa de placut sa stau la masa cu Andra si Copacul ei 🙂 Ca ei ii plac copacii. Si pentru ca experientele sunt facute sa fie impartasite au patimit cu noi Raluca si Andreea, care si-au trait si ele povestile care le-au facut ochi dulci.

Iar in intunericul asta maxim, cu trei fete si-un pitic (plus cine mai era pe acolo) bajbai eu in miros vanilinat de…. inghetata! Si ciocolata. Si de aici totul o ia razna: gusturile ma tradeaza, intunericul imi da perceptiile peste cap. Imi inchipui cum Copacul de inghetata al Andrei are o forma ciudata, Plaja aud ca e incredibil de dulce iar Stanca mea e decorata cu fructe acrisoare si iarba aromata. Incerc sa ma prind ca e vorba de un cover de ciocolata cu migdale si mi se pare ca am castigat prima batalie.

Frana: ma simt totusi umilita de propriile papile gustative care inca nu s-au prins daca bobitele alea crocante care orneaza desertul de inghetata sunt dulci amarui sau picante. E clar: Stanca asta nu va fi usor de cucerit! Ciocolata e dura, rece si ferma. Si excesiv de dulce! Sau e de la intunericul asta care ne domina? In schimb, interiorul e cremos si mult prea dezghetat. Mai dezghetat decat simturile mele care in toata lupta asta cu inghetata, aromele si structurile dulci ma fac sa ma intreb: oare ce culoare are masa la care am fost servite?

Si printre senzatii din astea puternice, cu ciocolata pe varful degetelor, emotie in ochi si ochii mici am ales pentru o seara sa traiesc neconventional o degustare de inghetata. In rest:  frana, ca ne pravalim! In intuneric!

Experienta se numeste Magnumize your senses, este organizata de Algida si are loc in perioada 21 iulie – 15 august la Grand Cafe Van Gogh, din centrul vechi al Bucurestiului, in zilele de joi pana duminica de la 18.00 la 22.00. Da, stiu, azi a fost marti! Ca au experimentat mai intai pe noi sa se asigure ca va scapa lumea cu viata :))

Iar daca nu ajungeti (doar ati vazut cat de periculos e :P), intrati pe Facebook sa castigati la concursul organizat pana pe 8 august o excursie intr-un loc de poveste (poze aici). Si sa fim paji si printese, asa cum isi doreste Andra!

Update: Intre timp Piticu a urcat filmuletul de la iesirea noastra la inghetata (a lui cu fetele, dupa cum zice :P) iar au am devenit celebra. Daca dispar pentru urmatoarele zile, sunt la autografe! Multumesc frumos :))

Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.

 

Mai multe rezultate...