Alina Constantinescu

Alina Constantinescu blog
12 Mar 2011

Bucuria de a fi sincer

De 2 zile ne invartim pe langa Ramnicu Valcea unde innoptam. Scriu din camera de hotel. E prea multa liniste in orasul asta, aproape ca nu il simti desi daca ma uit acum pe fereastra il vad panoramic pe tot: in apropiere casele, iar in departare o mare de luminite portocalii insirate frumos cat vezi cu ochii. Plus ca in urma cu vreo 3 ore am (re)descoperit (cu ajutorul lui Doru) o carciuma unde se mananca atat de mult ca iti ia jumatate de ora doar sa poti citi meniul. Asta dupa o experienta similara de zilele trecute cu mancarea din Sarmizegetusa, la una dintre cele mai generoase pensiuni pe care le-am vazut…

Am senzatia ca in tara oamenii stiu sa manance mult si gustos asa cum faci cand te bucuri de viata. Asta parca in ciuda ca la Bucuresti portiile sunt meschine si seci. De multe ori si oamenii la fel… Iar daca Bucuresti e mai degraba un golan smecher lipsit de decenta si bunul gust, Sarmizegetusa si Ramnicu Valcea mi se par ca niste flacai simpli dar inimosi si buni la mesterit prin curte…

Am tot trecut zilele astea prin sate, si ma gandeam cum atunci cand trecem pe langa case cu curti eu imi aduc aminte de copilaria de la tara, de rufele inghetate de pe sarma si de cartofii facuti la cuptorul din soba pe care ii mancam cu muraturi la bunici.

Tin minte cum odata ne-am dus pe dealul satului sa ne cautam lut sa ne facem oale. Nu ne-au iesit, fiindca dupa ce se usca, pamantul crapa si imi era ciuda ca ma chinuisem sa-l car pana acasa… Mai ales ca ma certasera ca am adus pamant in curte aiurea… Imi mai aduc aminte cum iarna la tara ieseam sa ne dam cu sania. Nu era asa de multa zapada, dar daca reuseam sa ne dam cat de cat prin curte era cea mai tare senzatie. Dar zapada am avut mereu acasa la parinti. Era asa de multa, ca iarna faceam cazemate sau ma luptam dupa-amieze intregi sa sparg turturi grosi uniti intre ei la streasina unei spalatorii langa care am crescut.

Nu stiu cum, dar mie calatoriile prin tara imi reactiveaza amintirile din copilarie. E la mijloc un sentiment de entuziasm coplesit de nostalgie pe care l-am simtit cel mai puternic azi in cea de-a cincea zi din campania de redescoperire a locurilor din Romania.

Am vizitat trovantii de la Costesti, „rezervatie naturala de concretiuni grezoase” – un deal nisipos, deschis, la baza caruia cad din cand in cand niste gogoloaie care se formeaza din deal. Am mai vazut atelierul de olarit al mesterilor Laurentiu si Nicoleta Pietraru, niste oameni care ne-au primit cu zambetul pe buze si caramele cum doar in copilarie am mancat (din alea moi, de poti manca un kilogram intr-o zi).

De asemenea, am dat o fuga si la casa memoriala I. G. Duca, si cula Duca si Greceanu– niste case fara ferestre in partea de jos, cu peretii grosi, unde famiile se adaposteau de invaziile turcilor. Acum, dependintele au fost transformate in pensiune asa ca daca vrei o vacanta in aer si liniste (cu conexiune la internet si semnal :D) ganditi-va ca aveti langa camera o livada intreaga unde sa va petreceti dupa-amiezile.

Am trecut si prin Olari, un sat de langa Horezu unde a aparut obiceiul olaritului, si ne-am oprit in fata unei case cu pereti albastri si vase de lut pe pereti. La poarta, vazandu-ne, stapana casei a intrat in vorba cu noi. Eram 20 de straini care ii intrau in curte si a vrut sa ne dea de mancare. La toti! A iesit si sotul doamnei si am putut urmari reactia omului cand ne-a vazut: s-a inseninat si a salutat pe toata lumea, ca si cum i-ar fi venit in vizita cunoscuti nevazuti de mult. Familia de olari peste care am dat buzna sunt Ioana si Dumitru Mischiu.

Cred ca bucuria de a fi sincer inca mai apartine oamenilor simpli care nu au uitat sa se bucure de oameni. Si nu stiu cum, dar parca retraiesc copilaria de fiecare data cand ies din Bucuresti…

*Redescopera Romania 2011 este un proiect Petrom, impreuna cu BCR, DaciaRomtelecom, Paralela 45Igloo si Muzeul National al Taranului Roman. Impresiile si povestile din calatorie sunt adunate aici. Pentru update-uri urmareste #dinromania. Unii dintre noi au olarit azi cu mainile lor 😉

Credit foto

Update: postul a fost scris vineri pe seara, dar pana l-am publicat a venit sambata peste mine 😀

Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.

 

Mai multe rezultate...