Alina Constantinescu

Alina Constantinescu blog
28 Feb 2013

Avantajele si dezavantajele retetelor vegane

Am inceput timid sa citesc si sa aflu despre stilul de viata raw vegan in urma cu vreo doi- trei ani, desi am auzit de acest concept cu mult mai mult timp in urma. Insa abia anul trecut m-am simtit pregatita sa asimilez, sa inteleg cu adevarat despre ce e vorba si sa integrez in alimentatia mea hrana raw vegana. Si pentru ca de Craciun am primit o carte cu astfel de retete m-am ambitionat mai tare ca niciodata sa imi pregatesc cate ceva aproape in fiecare seara.

Folosesc constant unt de cocos, ulei de rapita, migdale si caju, iar uneori sirop de artar si hrisca, faina de orez sau seminte de pin. De aproape o luna consum aproape in fiecare zi germeni pe care ii cumpar de la supermarket. Se gasesc in Cora si mult mai variati in Auchan. Am incercat pana acum germeni de trifoi, lucerna, varza rosie, rucola, ridiche, creson, schinduf, naut. Unii au gust neutru, altii sunt usor iuti. Ii folosesc in salate cu legume alaturi de mirodenii si condimente. Am invatat sa imi prepar dressinguri vegane care sunt delicioase si sa refolosesc faina de in care mi se pare acum moderat gustoasa daca e mixata bine in reteta. Tin minte ca am mai avut in anii precedenti tendative de a consuma seminte de in dar nu am reusit, fie pentru ca nu citisem asa de mult cum pot fi combinate, fie pentru ca le luasem stiind ca sunt benefice pentru sanatate dar nu eram convinsa de gustul lor.

Nu fac aproape niciodata o salata la fel, mereu mai pun cate ceva sau combin altfel legumele. Am reusit sa fac icre de chia, falafel raw, burger vegan iar la desert lapte de migdale, crema de caju cu mango si prima mea tarta cu blat de migdale, crema de caju si fructe de padure si sos din pudra de roscove. Retetele sunt usor de preparat, mancarea este bogata in nutrientii de care avem nevoie si e foarte satioasa, retele au gust dar raman suave. Dupa o masa raw te simti plin de energie, nicidecum cu stomacul plin, nu te ia somnul si nu ti se face sete nefiresc.

Cu toate acestea mancarea raw, dupa parerea mea, este cam nepractica pentru stilul de viata din oras al unui om care lucreaza in medie 9 ore, pleaca dimineata devreme, vine seara iar masa o ia de regula cu colegii sau in birou. Si asta pentru ca stilul vegan nu prea iti da voie sa fii spontan: daca iti vine cheful de o painica italiana sau de un tort cu mere nu e ca si cum suni la un catering sa ti le aduca, le gasesti ca pe covrigi pe strada sau le iei de la vreo cantina la pranz. Nici daca esti acasa nu le poti face pe loc. Si asta pentru ca desi timpii de preparare sunt scurti, pregatirea ingredientelor dureaza cateva ore sau chiar o noapte intreaga: nucile trebuie hidratate iar in unele cazuri „aluatul” mai trebuie lasat sa se deshidrateze alte cateva ore pentru a se intari. Nu mai vorbim de faptul ca unele creme de desert necesita congelare pentru a ajunge la consistenta dorita. Totul se marunteste, se toaca, se blendeaza…

Mai mult decat atat, pentru a putea sa te bucuri de mancarea raw fara a te limita la cateva salate si shakeuri ai nevoie de instrumentele de bucatarie adecvate care sunt destul de scumpe. Eu am doar un blender obisnuit Instantmix de la Electrolux cu care incerc sa ma descurc, insa stiu ca daca as avea robotul potrivit as putea varia mult mai mult retetele.

Nu in ultimul rand, majoritatea aperitivelor si a felurilor de mancare vegana primesc gust din folosirea cepei si a usturoiului. E incredibil cat de mult se schimba gustul daca folosim ceapa si usturoi, totul capata alta dimensiune mult mai aproape de mancarea din copilarie. Daca tinem cont si de faptul ca hrana raw are timpi scurti de pastrare, de regula pana in 2 ore, dintr-o data ne dam seama ca nu prea putem lua mancarea asta cu noi a doua zi la birou.

In privinta preturilor lucrurile sunt discutabile. In hrana raw nu cheltuiesti cu mult mai mult decat intr-o alimentatie obisnuita, pentru ca desi ingredientele sunt mai scumpe si mai pretentioase, hrana raw calibreaza foarte bine poftele si nu simti nevoia sa faci abuz. De multe ori, intru la supermarket cu gandul de a-mi lua apa sau fructe si in fata rafturilor mi se activeaza tot felul de pofte care ma fac sa cheltuiesc zeci de lei pe nimicuri de o seara- doua.

Cat despre beneficiile pentru sanatate ele raman multiple si de la sine intelese – aici multe detalii.

Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.

 

Mai multe rezultate...