Alina Constantinescu

13 nov. 2020

Cine e Mihai Constantineanu, fotograful cu dor de Salzburg și un Maserati Due Porte deghizat în Skoda Octavia argintie

Mihai Constantineanu își dorește, pentru la bătrânețe, o pivniță mare în care să improvizeze cel mai trăsnit studio foto din București. L-am întrebat când a făcut prima fotografie profesională, de ce vor oamenii să vină la studio și cum l-a ajutat fotografia să fie mai convingător.

Printre cei mai buni fotografi români de corporație și conferințe, Mihai Constantineanu (neanu) este un inginer care a ajuns jurnalist și de care fotografia profesională s-a agățat în urmă cu 14 ani. Crede că gândește cu capul clientului, e sedus de puterea fotografiei de a îngheța o stare și îl îngrijorează dimensiunile tot mai reduse ale aparatelor moderne. Când nu e în studioul de fotografie, unde experimentează lumini și umbre, face fotografii corporate, ține cursuri de fotografie, călătorește cât de mult poate, conduce un Maserati Due Porte cu număr de Monaco, deghizat într-o Skoda Octavia argintie, citește și face poze prietenilor. Peste jumătate dintre ei au la profil fotografii făcute, în diverse ocazii, de el. Chiar și eu. Asta spune tot. 

L-am rugat pe neanu să-mi răspundă la câteva întrebări. Ok, de fapt mai multe. Mi-a zis despre începuturi și amintiri, schimbări și speranțe, rutine și (ne)reușite – cu sau fără fotografie.

Pentru început: neanu doar pentru prieteni sau pentru toată lumea? Când a apărut acest nume și de ce?

neanu a apărut pentru că numele meu de familie, Constantineanu, este un pic atipic. În românește numele de familie care vin de la nume proprii fac cu -escu. Ion-Ionescu, Vasile-Vasilescu, etc. Cu -eanu se termină numele de familie care provin din regiuni, cum ar fi Moldoveanu, Ploieșteanu etc. Eram coleg nou în BMG acum vreo 20 de ani și trebuia să îi corectez pe toți cei care nu-mi citeau numele până la capăt (o fac și acum aproape zilnic): – Eu sunt cu -eanu, neanu, mă cheamă Constanti…neanu, nu Constantinescu! Încet-încet mi-au zis toți neanu, poreclă pe care am profitat s-o transform într-un fel de brand personal. Sunt neanu cu n mic pentru oricine vrea să-mi spună așa. Cu dot ro devin un site.

Una dintre fotografiile preferate ale lui neanu

Ați studiat la Politehnică și ați fost inginer. Cum v-a ajutat asta în fotografie? 

Sunt și acum inginer, se pare că titlul ăsta nu se pierde, dar nu mai profesez. M-a ajutat în sensul că nu mă sperie cifrele, nici alea mari nici alea mici. Diploma aia, pe care țes acum paianjenii, mă ajută moral să nu mă simt inferior armatelor de oficiali și personaje sus-puse cu care am de-a face. Știu că e o tâmpenie ce am scris dar așa stau lucrurile. Bărbații sunt sensibili la ierarhii de tot felul. Am învățat experimentând și greșind, digitalul te lasă să faci asta, deci probabil că sunt autodidact, copilul propriilor mele greșeli. 

Și cum ați ajuns, din inginer, să lucrați în presa economică și de ce ați făcut schimbările pe care le-ați făcut?

Primul job, cel de inginer, a fost în ABB Energoreparații. Era prin septembrie 1991, anul în care am absolvit. Prima zi a fost multă hârțogărie, asta e tot ce țin minte. Am lucrat ca inginer până în 1999 când un bun prieten, Cătălin Dimofte, m-a luat cu el în Business Media Group, acolo mi-am făcut ucenicia în presă. Mă săturasem de inginerie, deși brandul ABB Energoreparatii era suedezo-german lucrurile erau conduse tot de securiștii noștri eterni și, în plus, am considerat că pot fi mai eficient. Acolo riscam să albesc făcând același și același lucru… Oh, those twenties…! Am plecat atunci, de fapt, toți inginerașii care aveam 20 și ceva de ani la vremea aia. Nu regret. Foștii mei colegi de inginerie au fost, până la urmă, trimiși acasă la vremea când eu o apucasem de mult spre o altă meserie.

V-ați apucat de fotografie la 40 de ani. De ce atunci?

Fotografia s-a apucat de mine, nu eu de ea. De fotografiat, de plăcere, o fac încă din liceu. N-am avut niciodată gândul să ajung fotograf, cu atât mai puțin să fac asta ca profesie. Am alunecat în meseria asta pur și simplu. Am pus-o în cui cu presa în 2006, deși niciodată de tot, am văzut că fotografiind mă simt mai în elementul meu și câștig mai bine, că nu îmi dau chiar toți din jur sfaturi, că nu se bagă în treaba mea. S-a întâmplat și că tot atunci a început frenezia cu rețelele de socializare și comunicarea prin fotografii a devenit o modă. Eram clar pe calea cea bună, deși o apucasem cam orbește pe ea. Fotografia a fost șansa mea de a-mi construi o mică afacere personală. 

Să ne întoarcem puțin în anii tinereții – ai dumneavoastră și ai tatălui dumneavoastră. Ce făcea el când avea 40 de ani? Vă mai aduceți aminte? 

Tata a fost toată viața lui cardiolog. Ocazional a publicat în România Literară, iată aici un articol relevant. Am strâns apoi aceste articole într-o carte. N-a trăit vremuri în care să te poți suci de meserie cum o facem noi acum și nu cred că și-ar fi dat meseria pentru nimic altceva pe lume. 

Cum era ca om și cu ce ați rămas de la el? Îi plăcea să fotografieze, ce anume, ce vă arăta?

A fost un bărbat mișto în toate sensurile cuvântului și el mi-a deschis apetitul pentru fotografie. Fotografia oamenii care îl interesau, familia, locurile prin care călătorea, și chiar a călătorit mult pentru anii ăia. Ultimul aparat a fost un Zorki 4 pe care îl am. Husa lui are un miros puternic de piele, același ca și acum 40 de ani, am cu acest aparat așadar o relație fizică. Am rămas de la tata cu o musculatură de invidiat chiar și când mănânc luni întregi ca porcul, apoi cu dragul de fotografie, de călătorie, de limbi străine, cu plăcerea cititului și ascultării de muzică.

Care sunt cele mai puternice amintiri pe care le aveți?

Cutremurul din 4 martie 1977, eram în clasa a patra. A schimbat peste noapte viața familiei mele și lumea așa cum o știam eu. Urmează nașterea copiilor mei, ca momente pentru care nu îi pot mulțumi îndeajuns lui Dumnezeu niciodată.

Revenind la meseria de fotograf: când ați făcut prima fotografie profesională? Vă mai aduceți aminte ce ați fotografiat?

Nu mai știu când am devenit profesionist, probabil când am făcut un curs obligatoriu de foto ca să-mi fac o firmă pe acest profil. Ca să îmi aduc aminte primele fotografii legale/profesionale trebuie să mă uit prin arhive, dacă or mai fi. Repet, nu știu când și cum am alunecat în meseria asta. Nu am nici un fel de studiu pe fotografie sau arte vizuale.

Fotografii de Mihai Constantineanu

Ce aparat foto folosiți și ce e diferit în stilul dumneavoastră de a fotografia azi față de cum fotografiați acum 14 ani? 

Am acum scule cu care chiar rezonez, după ce am probat și abandonat multe de-a lungul anilor. Mie îmi plac unele scule care nu le plac altora și invers. Folosesc Canon de la bun început. Acum am un 1DX, un 5DS și un M50. Nu mă atrage vreo marcă sau alta dar odată ce ai mers pe una din ele e greu să te mai sucești, e multă investiție de know-how și mult experiment personal în sticlele astea, sunt ani de zile pe care nu mă văd luându-i de la capăt.

Eu nu îmi pot defini propriul stil așa cum nu știu cu exactitate unde îmi este pancreasul. Este pe acolo dar nu știu unde, îi văd doar efectele. Sunt mai bun acum în a intui ce-și dorește clientul meu, ce vrea dar nu știe să pună în cuvinte. Sunt mai curajos în a fotografia după gustul meu, mai înainte de orice, și apoi a țese ce iese cu dorințele clienților. Am mai mult tupeu, am trecut prin multe în 14 ani și mă descurc în orice situație, asta îmi dă un gustos sentiment de siguranță. Gândesc cu capul clientului și asta îmi aduce mutarea albului. 

Cum arată rutina dumneavoastră de lucru, lucruri pe care le faceți de obicei atunci când vă pregătiți să fotografiați?

Nu mai știu, au intrat în sânge gesturile. Umblu la mood, nu întotdeauna am chef și sunt în formă dar trebuie să ajung la destinație cu voie bună, energie și zâmbet pe buze. Se vede în fotografii când nu sunt în formă, se vede al dracului de mult. Se vede și când sunt. Atunci compensez.

Apropo de contextul social, pe care toți îl trăim, ați avut în acest an vreun moment semnificativ din viața de fotograf? 

Da, a fost momentul când am realizat că vin vremuri în care va trebui să fotografiez oameni cu măști. Am început să-mi pun utilitatea meseriei la îndoială.

Aveți un spațiu unde faceți fotografie de studio. Ce vă leagă de acest loc? Cum era el înainte de pandemie și cum e acum?

Am un studio mic într-o fabrică de textile în Aviației. L-am deschis împreună cu bunul meu prieten, Alex Calcan, în 2009. Era mai mare dar m-am restrâns de prin martie, odată cu pandemia. Nu l-am vrut neapărat dar în 2009 clienții tot întrebau dacă am și fac studio. Așa că am făcut-o și pe asta. Mă leagă de el miile de fotografii făcute acolo. Doar în studio înțelegi lumina și miracolul ei. E un loc în care nu-ți ajunge o viață să experimentezi. Și acolo cred că fac fotografii interesante.

Portrete de suflet realizate în studio de Mihai Constantineanu

Ce îi unește pe oamenii care vor să-și facă fotografii în studio? 

Mulți nu știu ce vor și asta, de cele mai multe ori, pe ei îi unește și pe mine mă irită. Îi bombăn pe sub mască, acum mi-e mai ușor s-o fac. Când tu însuți nu știi cum vrei să arăți într-o fotografie, cum ar putea s-o facă altul…? Apoi îmi trece, realizez că oamenii contează pe mine. “Fă-mă să arăt bine!” și “Dvs să știți cum arăt eu bine, că sunteți profesionist!” sunt citatele mele preferate.

Fotografii în studio

Povestiți-mi ce și-a dorit ultimul client de la dumneavoastră și ce v-a surprins.

Mi-a cerut să imortalizez momentul absolvirii unui MBA. Era o femeie decisă, mi-a rămas privirea aia când totul iese după planurile tale. Femeile știu cel mai puțin să o disimuleze. De ce ar face-o, la urma urmei?

Sunteți un tip spontan? În ce situații?

Nu consider spontaneitatea o calitate. Sper să nu fiu un spontan.

Making of, în timpul campaniei de promovare French Revolution

Să fie clientul mulțumit sau să fiți în acord cu principiile dumneavoastră? Care contează mai tare pentru a face o fotografie reușită?

Ambele. Reușită înseamnă că i-a plăcut, pornind de la fotografia realizată, înainte de toate, după gustul meu.

Și cum trebuie să comunice un fotograf cu omul din fața aparatului foto pentru a obține o fotografie reușită?

În primul rând trebuie să comunice, să fie el relaxat, pentru că pe partea cealalta a camerei nu este, de obicei, relaxare. Trebuie să facă totul să pară ușor, natural, să pară că totul merge bine chiar când nu e chiar așa. Și să păstreze o atmosferă plăcută.

Eseu de lumină în studio cu Johan Naudé Van Heerden, jucător de rugby

Fiți sincer, v-a ajutat fotografia să fiți mai convingător? 

Da, m-a ajutat. E o meserie în care este ușor să arăți ce faci și așadar ajungi mai ușor la ușa și apoi la inima clientului. 

Să ne întoarcem puțin la spațiul în care lucrați. Care este obiectul, de la birou sau din studio, care vă place cel mai mult?

Ambele locuri în care lucrez au agățate pe pereți tablourile pictorilor români care îmi plac enorm. Marin Gherasim, Gheorghe Vânătoru și Ștefan Pelmuș. Mă impresionează și inspiră tușele lor masculine inconfundabile. Sunt un fericit că le am în mica mea colecție personală.

De la stânga la dreapta, tablouri de Gheorghe Vânătoru și Marin Gherasim, din biroul lui neanu

Sunt mulți fotografi și diverși, iar tehnica fotografică se schimbă. Cu ce nu sunteți de-acord din ce se întâmplă azi?

Digitalul a cam bagatelizat fotografia. Se fac miliarde de fotografii, este de fapt o inflație de poze. Puține cu adevărat mișto. Nu-mi place la noii sosiți în breaslă că nu-și mai acordă timp să experimenteze, să se experimenteze, să greșească. Nu acceptă critica, nu mai vor să urmeze reguli de bun simț, nu vor să aibă dialog. Internetul a creat o nouă specie, oamenii care le știu pe toate. Pozează în neînțeleși și dialogul se oprește acolo.

Ca tehnică mă îngrijorează reducerea dimensiunilor aparatelor odată cu mirrorless-urile. Nu-mi stau bine în mâinile mele butucănoase.

Totuși, sunt și fotografi care vă inspiră?

Pe partea de fotografie de corporație și conferințe nu am. Este o nișă nouă, singura în care cred că eu sunt printre cei mai buni. Nici nu prea ai ocazia să vezi fotografiile altora pe felia asta, fiind ele sub copyright în general. În fotografia de evenimente private îmi place Rareș Pulbere (acum plecat în Spania) și constănțeanul Constantin Butuc. Ca fotografie de studio/glamour îl admir pe Sean Archer. 

Micul Trianon din Florești, Prahova

Călătoriți de plăcere și sunteți pasionat de rugby. De unde până unde?

Călătoresc cât de mult pot. La rugby sunt nelipsit dar în tribune. Mi se pare un joc care reproduce tăvălugul zilnic al vieții cu toate subtilitățile lui, prin perspectiva unui joc aparent de băieți mari încăierați în curtea școlii. Curte de care mi-e dor.

Oameni sau peisaje sau altceva? Ce vă seduce mai mult și de ce?

Oamenii în interacțiunile lor. Cu ei mi-am construit o nouă pasiune, dusă în meserie. Mă seduce puterea fotografiei de a îngheța o stare, alături de o imagine care e doar o construcție de pixeli. Fotografia e felul meu de a arăta altora ce văd și ce gândesc. Nu o dau pe nimic altceva.

Vama Veche, la cinci dimineața

Ce (sperați să) vedeți prin obiectivul camerei foto și nu se vede cu ochiul liber?

Lumea așa cum o văd eu. Fotografia te aduce în situația de a reproduce esențialul sau de a te lăsa, până la urmă, păgubaș.

Măneciu-Pământeni, Prahova

Să ne imaginăm că de mâine fotografia este interzisă pe termen nedefinit. Ce ați face? 

Aș scana fotografiile familiei și aș retrăi momentele. 

Puțini dintre noi știm să facem fotografie, dar toți putem să pozăm cu telefonul și, cel puțin, o aplicație foto. Dumneavoastră de ce continuați să faceți fotografie?

Pentru că nu îmi imaginez viața fără ea. 

Am ajuns la final. O ultimă întrebare: aveți vreun vis neîmplinit? Care e acela?

Fotografic vorbind, că n-am reușit să îi surprind, în aceeași fotografie, pe toți cei patru președinți ai României de după 1989. Am fost la un pas, la o gală a publicației Adevărul. Nu știu nici dacă o asemenea fotografie există.

Personal îmi mai pare rău că nu mi-a venit la timp ideea de a-i pune bunicului meu în față, cât încă trăia, o sticlă de vin și un reportofon. A fost deținut în Siberia. Era fabulos ce povestea și povestea minunat.

Toamnă în Herăstrău

Pe neanu îl găsiți online pe profilul lui de Facebook și pe pagina de fotograf. Serviciile pe care le oferă sunt descrise la el pe site, www.neanu.ro – de la prelucrare profesionială de fotografie și fotografie de studio, la fotografii pentru proiecte imobiliare și de corporație.

Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!

 

Mai multe rezultate...