Alina Constantinescu

Alina Constantinescu blog
29 Mai 2010

Traiesc intr-o Capitala rurala!

Cu tot ce are ea mai urban! Mai prafuit si zgomotos! Mai indiferent/ jenant/ jalnic! Dar chiar si la sat oamenii rurali mai pastreaza inca din omenia care ii face umani 😛 Inca se mai saluta peste gard si isi ureaza sanatate! Sau isi impart o felie de cozonac cu nuca sau colarezi pe frunza de nuc, dupa ce se intorc de la slujba de duminica.

La oras, urbanii sunt revoltati si impufnati! Tantosi ca niste curcani si nervosi ca nu au podoaba cea mai frumoasa de margele. Parfumati sau neferchezuiti, grabiti sau deprimanti, locuitorii cetatii sunt certareti. Asa s-au obisnuit ei sa isi sopteasca dorintele: in ofensiva directa, indirecta, agresiva si, cel mai pervers, subtila.

Cu toate acestea, vara inca mai infloreste parfumul de iasomie, iar toamna izbunesc, iar si iar, coloratiunile naturii mama… Vremea nu da binete locuitorilor nelinistiti, la fel cum nici acestia nu mai stiu sa isi imparta intre ei salutul sacru de revedere. Poate pentru ca intr-adevar nu mai vad nimic din frumusetea oamenilor de langa ei. Sau pur si simplu nu mai simt regasirea….

Am in minte iz de aripi picante si un pseudo-manifest regulist (licenta poetica, nu-i asa? :P):
– daca esti intr-un spatiu public nu iti lasa mobilul (pe masa) cu sonerie. Mai ales daca stii ca ti-ai setat hitul verii/ primaverii/ remixul din club… Si mai ales, daca ai melodii setate pe grupuri. Dupa 2 apeluri pierdute, pentru cei din jur orice post de radio devine atat de inutil…
– cand mergi pe strada respecta o distanta minima, decenta fata de persoana care vine din sens opus. Daca treci (atat de) la limita pe langa ea/el nu te prinzi cu ce crema s-a dat pe maini, nici nu ii ghicesti viitorul, nici nu te scoate la film. S-a demonstrat stiintific!
– daca esti fumator, strada e un spatiu public, iar fumatul este interzis in spatiile publice, incearca sa fumezi cat poti acolo unde deranjezi cat mai putin… Desigur, nu trebuie sa o faci pe bune, stim ca viciile trebuie consumate chiar cu pretul binelui colectiv!
– de fiecare data cand trantesti usa de la lift/ usa de la intrare/ usa din propria viata sau cand domini podeaua cu cel mai apasat mers pe tocuri si incaperea cu cea mai stridenta voce, sufletul nostru se sambureste ca intr-o smochina. Nu exista niciun dubiu ca nu e asa!

Azi m-a jucat cu un pestisor cu bobite in loc de ochi si am gasit un pisoias mic, mic cat un nasture…. In restul timpului, traiesc intr-o Capitala rurala, plina de rapita si rurali care nu stim sa fim nici macar sateni! Buni! 🙂

Update: poza este de pe fubiz.net, nu mai am linkul direct, insa uitati-va pe acolo in voie ca e un site tres sympathique

Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.

 

Mai multe rezultate...