Alina Constantinescu

Alina Constantinescu blog
28 Mai 2011

Competitie si fair-play. Cum le impaci?

Am ajuns ieri dupa amiaza in Bucuresti dupa ce am participat in cursa Siemens Amazing Race inceputa luni. Despre ce am vazut si pe unde am ajuns am scris deja pe intelesul tuturor, desi au ramas o multime de lucruri interesante care se mai pot spune despre ce face Siemens in automatizari, energie sau transporturi. Mai puteti citi impresii aici, aiciaici si aici.

Cand am primit propunerea de a merge in aceasta cursa m-am entuziasmat (ca eu ma entuziasmez usor :D) sa pot lua parte la editia-pilot a unui concurs care te pune in miscare sa alergi dupa indicii din oras in oras. Cand am aflat si care sunt ceilalti concurenti mi-a placut si mai mult, fiindca eu si Nebuloasa eram astfel singurele prezente feminine. Pe urma am aflat ca intreaga competitie are si un premiu – o excursie la Copenhaga- si pentru o secunda m-am gandit ca e prea mult: de ce ai mai simti nevoia sa fii premiat pentru ca te distrezi, mergi prin tara sa vezi locuri, te simti bine si ai ocazia sa fi primul care experimenteaza o idee? Am inteles insa ca orice lupta are nevoie de o reduta, departe de satisfacerea propriului ego de a arata ca esti mai bun.

Si am plecat la drum. Am avut mana buna de la inceput. Am extras biletul cu masina care urma sa ne poarte pe drumuri si am ales Renault Fluence pe care Nebuloasa isi dorea sa o conduca si cu care s-a simtit confortabil. Am pus muzica si am dansat, am coborat geamurile si am simtit aerul de vara in par. Cand am facut 1000 de kilometri am oprit masina si am dansat in jurul ei. Ne-am facut fluturasi cu echipa noastra pe care i-am impartit din mers. Uneori i-am impartit din masina, iar tipii au reactionat de parca ar fi fost agatati :)) Ok, recunosc, pe unul dintre ei chiar l-am agatat dar a fost vina lui fiindca isi montase pe masina cea mai lunga antena cu care parca impungea de pe sosea pasarile cerului :))  Ne-a hipnotizat antena aia cat am mers in spatele lui, dar l-am castigat de prieten pe FB 🙂

Ne-am intalnit la Cluj cu fetele care ne-au sustinut, am ras si am impartit intre noi portiile de desert, iar Andra ne-a adus flori: bambus sa ne poarte noroc!  Cu o seara inainte la Sibiu ne-am intalnit cu Maria careia eu i-am urmat sugestia si a doua zi dimineata am plecat prin oras dupa covrigii cu mac (deliciosi!). Un regret am ca nu am apucat sa mananc inghetata la cornet, din aia de la aparat (eu n-am mai vazut aparate de inghetata pe strada din copilarie, iar la Sibiu sunt peste tot).

In drum spre Moldova Noua, impreuna cu Bobby si Razvan, ne-am oprit pe malul unei ape si ne-am bagat picioarele in rau. Am mancat pe mal, am fumat si am aruncat cu pietre in apa ca sa ne stropim! Cand a trebuit sa trecem testul construirii unei moristi eu si Nebuloasa ne-am intins pe iarba. A fost mai anevoios de lucrat si am terminat ultimele dar am ras cu lacrimi incercand sa facem morisca aia de hartie sa se invarta in bataia vantului.

Nu mai zic ca inca de la primul quizz mie mi s-a blocat laptopul (da, unul Fujitsu- Siemens :)) ) si am ratat prima intrebare. Pe urma, la primul test la Sinaia am ramas fara baterie la telefon si nu am putut sa sustin concursul de likeuri. Ironic, am pierdut la diferenta de 1 like (da, ala pe care nu am reusit sa il dau eu :)) ). Cand nu am avut net ne-a ajutat Bobby desi eram adversari. Cand nu eram sigure de drum ne-a ajutat Razvan desi eram adversari. Ne-am sabotat doar din cuvinte si am simtit competitia cu ei doar in timpul probelor pe care le-am avut de trecut. De exemplu, la Cluj am alergat de nebuni intr-un atelier de lucru Siemens pentru a ne gasi indiciile, iar cand Razvan a gasit primul plicul pentru echipa lui ne-a pacalit disparand cu Bobby care a spus ca se duce la toaleta. In afara probelor, am ras si am impartit distractia cu ei. Ba chiar ne-am si „paruit” intr-un mod cat se poate de placut, fiindca am descoperit bataia cu pere la pahar. Dan, sper ca esti de-acord! :))

Ca in orice concurs, mi se pare normal sa-ti doresti sa fii mai bun decat adversarul tau si sa-i dovedesti ca tu gasesti primul raspunsurile la intrebari, ca primesti cele mai multe likeuri la pozele incarcate pe FB, ca stii sa recreezi experimente functionabile desi trusa cu care lucrezi e destinata copiilor pana in 5 ani… E adrenalina, nerv si dorinta de a reusi! Si mai e si o oarecare constrangere la mijloc care te face sa vrei sa iti depasesti niste limite personale. Dar la fel de firesc mi se pare sa fii fair-play, sa nu-ti suspectezi competitia ca ar fi bantuita de succes (fiindca nu succesul, oricare ar fi el, e cel care te ajuta sa rezolvi primul o integrama, de exemplu) sa pastrezi rivalitatea in limitele decentei si nu mai departe de testele din concurs…

Eu cu oamenii cu care ma simt bine nu pot concura atunci cand vine vorba de o iesire impreuna la masa, de o plimbare prin oras sau sa ne asteptam reciproc cand trebuie sa o luam la drum. Cred ca indiferent de cauza, oamenii sunt aceia care creeaza momentele si povestile care devin misto de spus dupa, chiar daca uneori se intampla ca oamenii cu care poti imparti aceste povesti sa fie din echipa adversa!

Nu m-as putea bucura pe deplin de un premiu pe care l-am castigat suferind/ tanjind/ silindu-ma dar ma pot bucura oricand de o competite in care m-am distrat/ am ras/ am cantat. Iar daca la final am parte de un mesaj ca asta merita sa ma bucur chiar si atunci cand nu castig nimic! Faza e ca din race-ul asta cu Siemens eu nu simt deloc ca as fi pierdut ceva :))

BTW: Luni pe blog la Nebuloasa se anunta la care dintre sustinatorii nostri de pe Facebook se duc premiul de 600 de lei dar si telefonul Samsung Galaxy 550.

Credit foto

 

Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.

 

Mai multe rezultate...