Ce ma dezamageste cel mai tare
Unii zic ca oamenii nu se schimba. Eu cred ca se pot schimba. Faza e ca nu o vor face decat atunci cand nu le mai e deloc comod sa fie cum sunt (deci nu se mai suporta) sau cand inteleg ca au ceva de castigat daca se schimba.
Simt o victorie personala (desi nu-mi apartine) de fiecare data cand aud ca cineva si-a depasit excesele. Ca a slabit desi i-a luat un an si a avut depresii si a trebuit sa se uite la filmele preferate doar cu paharul de apa plata langa. Ca nu mai fumeaza, desi a rontait pumni de seminte in fiecare noapte si a inceput sa manance nervos cand a redescoperit gusturile.
In acelasi mod, ma simt infranta de bataliile pierdute ale celor din jur atunci cand vad ca ei revin la obisnuintele personale. Si inevitabil simt ca ma usuca un gust amar. Desi, in ayurveda „bitter is better”, pentru ca gustul amar detoxifica, curata si purifica. Prefer insa sa iau gustul asta din mancare si mirodenii nu si din experiente. Tot ayurveda explica modul in care gusturile iti schimba optiunile de food: de exemplu, gustul amar (care lipseste din dieta moderna fiindca creeaza disconfort) inhiba celelalte gusturi.
Ca sa exemplific cu o experienta personala, eu din motive de sanatate, de vreo 3 luni beau zilnic de 3 ori pe zi un ceai din amestecuri de plante, printre care si pelin. In primele 6 zile mi-au dat lacrimile la fiecare cana. Dupa vreo 2 saptamani, gustul asta ma domina. Prima reactie in timp de o luna a fost sa resping lucrurile dulci (iar eu eram dependenta de ciocolata). La vreo doua luni, ca experiment, am scos pelinul din mixul de plante si am continuat sa beau ceaiul asa. Stiti care a fost reactia? Instant nevoia mea a fost sa simt gustul ala amar dimineata, la pranz si seara. Era deja punct de reper pentru modul in care se scurgea timpul: 3 cani in 12- 16 ore.
Ayurveda merge mult mai departe cu explicatiile si stabileste legaturi subtile intre legile atractiei si gust. Si cum gusturile care predomina in viata noastra determina ce oameni si energii atragi. Paradoxal, gustul amar atrage experiente benefice… Vreau sa cred ca atunci cand il luam din turmeric, rucola, andive, coaja de portocala, grep sau ciocolata nearga. Nu din cofeina si tutun 😀
Revenind la ideea cu care am inceput: ma dezamageste orice gest la care vrem sa renuntam si ne anuntam public intentia desi stim ca gestul ne domina in intimitate. Ma dezamageste asumarea asta publica a renuntului, cand stim ca inca ne e confortabil sa nu ducem la capat aceasta confesiune declarata. As prefera ca luptele personale sa se poarte in noi, fiindca atunci cand nu le stie nimeni le putem abandona fata de noi insine fara teama de a crede ca am inselat (asteptari, de cele mai multe ori).
In seara asta cineva m-a dezamagit. Nu si-a dat seama, fiindca nu stie ca in timp ce isi aprindea prima tigara in mintea mea a rasarit o intrebare: daca nu ne putem tine promisiunile fata de noi insine, cum putem sa ne tinem de promisiunile pe care le facem celorlalti?
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.