Alina Constantinescu

Alina Constantinescu blog
16 Feb 2011

Johannes. Spaimele din mintea unui iluzionist

De peste 20 de ani Johannes se joaca cu realitatea. Fascinat de experienta unei iluzii perfecte, foloseste magia sa amuze oamenii si spune ca isi pacaleste publicul in mod cinstit. A inceput sa seduca intr-o zi de 1 aprilie. Atunci cand a ajuns profesionist. Celebritatea a aparut dupa 14 ani de munca si incercari de a crea momente ciudate care sa te incurce si sa exclami ca e imposibil sa se intample ceea ce vezi… In interviul care urmeaza (urmareste cele 3 pagini de intrebari si raspunsuri de mai jos), Johannes vorbeste despre ce gandeste cand trucurile lui te conving sa uiti de ceea ce crezi ca stie mintea ta:

Cand s-a schimbat viata ta in ceea ce este azi?

Sunt tentat sa ma gandesc la doua momente… Unul prin 1990 cind am vazut un show cu David Copperfield la video si un al doilea moment atunci cind am aparut pentru prima data la ProTV la Teo in 2004. Amindoua sunt importante deoarece in primul moment am facut cunostinta cu magia iar in al doilea am devenit profesionist. Imi amintesc si acum ca idolul meu in anii `90 era Copperfield. In timp ce alti copii erau inebuniti dupa orice altceva, gen Michael Jackson, Mc Hammer, Vannila Ice si alti cintareti, eu eram complet vrajit de David Copperfield. Pe el si acum il vad ca pe un magician perfect. Al doilea moment, in 2004 pe 1 aprilie, a fost cand ma duceam la Teo impreuna cu prietenii mei de la Cassa Loco si viitorul meu impresar. Cassa Loco tocmai lansa un nou album  si pentru ca din intamplare era 1 aprilie s-au gandit fix in momentul cind am ajuns in Buftea sa ii faca doamnei Trandafir o surpriza magica.Va spun doar ca surpriza a fost atit de magica incat oamenii aceia si-au dorit sa ma cunoasca mai bine.

Pentru cei care nu sunt din Bucuresti, venirea in Capitala are niste etape ale ei. Pe tine ce te-a socat cel mai tare cand ai ajuns sa locuiesti aici?

In capitala am simtit imediat cum se face din orice si din oricine comert, cum orice mana de ajutor pe care pina atunci o vedeam normal sa fie gratuita aici era pe bani. Si un prieten daca iti faceai era doar pentru ca aveai vreo afacere cu el iar daca se incheia afacerea puteai sa zici ca nici nu a fost ceva. Evenimentele la care mergem erau foarte frumoase pentru ca vedeai locuri frumoase cu oameni care doreau sa se distreze dar totul era frumos doar inauntru pentru ca afara iti reaminteai unde erai… Cind am inceput sa filmez pentru prima data pe strada am facut cunostinta mult mai bine cu ce inseamna strada… Odata am ajuns intr-un parc cu pensionari care jucau table si care au sarit pe noi sa ne bata, desi inca nu stiau de ce am venit la ei si nici nu imi dadusera voie sa le explic ca vreau doar sa ii distrez… Sa le arat ceva frumos. Pina la urma unul dintre ei ma recunoscuse de la Teo si in felul asta reusisem sa le arat magie. Dupa ce se dumirisera despre ce era vorba au inceput incet, incet sa fie atenti la mine desi cameramanii plecasera demult. Dupa cateva trucuri au inceput sa rada si m-au rugat sa ii chem si pe cameramani … Unii ma rugau sa le dau bani cit de putin ca sigur trebuia sa am. In final toti oamenii astia din toate clasele sociale, fiecare cu povestea lui, se opreau si se amuzau in mod natural de trucurile mele.

Mai e ceva la nivel social care continua sa te socheze si acum?

Am tot auzit o vorba pe care nu prea am luat-o in serios si anume ca schimbarea trebuie sa inceapa din noi cu fiecare dintre noi. Prima data cind am auzit-o, cu multi ani in urma, mi-am zis ca nu e nimic in neregula cu mine, ca eu sunt ok… Altii sunt problema, dar in timp am auzit aceeasi vorba spusa si de cateva personaje gen Eckhart Tolle sau Osho si sunt cam aceleasi vorbe pe care le-au spus cu citeva mii de ani si Iisus, Buddha sau alte personaje. Si mi-am dat seama ca vorba asta nu imi mai aparea la fel ca la inceput.

Totusi,ce te nemultumeste cel mai mult in viata de zi cu zi?

Imi pare rau ca nu suntem si noi la fel ca altii, din alte tari. In toti acesti 20 de ani de la evenimentele din `89 a fost timp berechet sa avem autostrazi sau sa facem si noi ceva din tara asta cu care sa ne mandrim. Vara trecuta am avut un contract in Elvetia la Zurich unde diferenta era de la cer la pamant in tot ce vedeam. Am tot auzit ca, domnule, cind noi ne bateam cu turcii astia se dezvoltau… E destul de adevarat, dar oare chiar nu am avut timp sa fim macar jumatate cat ei ?

Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.

 

Mai multe rezultate...