Viata ca un mousse
Mie imi place sa experimentez gusturi si texturi. Mental le fac si le desfac fara limite – noroc ca nu sunt singura – desi pentru moment Croquante Spoons este pe hold. Si mai ales, in zona de food (din nefericire pentru cei din jur nu doar aici :D), imi plac contradictiile, asa cum zicea Gianina (alias Croquante Lady) la un moment dat. Adulmec ca un caine in lesa combinatii noi si daca ma starneste provocarea atac.
Saptamana trecuta am intrat in randul celor care isi fac lucrurile cu mana lor si am cumparat prima nuca de cocos. Am lasat-o sa respire cateva zile pana mi-am facut curaj sa infrunt povestile cu nuca nabadaioasa pe care o poti ataca doar cu bomfaierul. Decat! 😛 Nuca mea a fost cuminte, am gaurit-o usor, am turnat sucul intr-un pahar de martini (nu de alta dar celalalt pahar pe care il am e de vin rosu, total nepotrivit desigur) si am spart nuca cu batranul ciocan de snitele. Folosit pentru cu totul alte operatiuni, numai la snitele nu.
Deci, cum partea de logistica a fost usor indeplinita, provocarea care a mai ramas a fost experimentarea… Si, dezamagire! Eu nu sunt un fan la nucii de cocos: are o aroma prea dulceaga, prea previzibila, prea cuminte pentru gustul meu. Dar, am zis sa ii mai dau o sansa si sa incerc cocosul direct din nuca. Nu din punga, nu din lapte de cocos cumparat. Siropul e uleios, translucid, lenes. Miezul, in schimb, e ferm, crocant, dur dar suav la gust. Cu toate acestea, de jumatate de nuca m-am despartit a doua zi cand am aruncat-o la cos, iar cealalta jumatate a sfarsit la rece in asteptare…
Aseara, am mai facut o nesabuinta si mi-am cumparat primul mixer vertical. Imi era pofta sa salvez ce mai ramasese din nuca intr-un shake racoritor. Prin urmare, de azi dimineata, viata mea e ca un mousse. Texturi cremoase, piureioase (cuvant inventat, am licenta, nu comentati :D) si catifelate imi mangaie palatul. Experimentez asocieri de culori si mixuri: de la piure de morcov copt cu ulei de rapita si amestec de flori si mirodenii (descoperit in urma cu doua saptamani), la mousse de spanac cu seminte de in (in sfarsit le vin de hac in mod elaborat dupa ce le-am consumat timid in iaurturi), turmeric, piper dulce, cardamom, schinduf, chimion si multe alte prafuri aromate. Merge ca uns cu parmezan dat prin racleta, dar cum nici racleta nici parmezan nu am, am improvizat cu branza Gouda :D. Nu o recomand pentru ca este mult prea artificiala si elastica si se rataceste de tot cand se topeste in mousse-ul cald.
Nuca de cocos a ajuns intr-un shake cu lapte de soia si sare de mare, jumatate de banana si piper rosu cu fragute, petale de trandafir, zmeura, coriandru si vanilie. Urmeaza curand crema de fructe de padure cu miere si smantana. Si ma gandesc deja la o supa pasata (ce cacofonie potrivita cu subiectul :D) de mazare cu cimbru si coaja de lime, mousse de ciocolata alba cu iaurt si neaparat un cocktail cu martini (nu stiu exact cum, dar il vad cu piersici si grep).
Oare cum ar putea fi un mousse de orez? Nu stiu de ce, dar ma inspira la un decor cu ansoa…
PS. Am pastrat decenta de a scrie despre mancare (da si eu, doar ne pricepem toti, nu?) intr-o duminica la pranz. Chiar daca ma straduiam si timming mai potrivit nu era.
Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.