Sfârșit. Wellness în 30 de zile.
După prima lună de stat în casă mi s-a părut că un program inofensiv cu activități mici poate fi ceva plăcut și folositor. Două săptămâni mai târziu mă plictisea teribil. Alte două săptămâni mai târziu aveam regrete că nu m-am ținut de ceva a-t-â-t de simplu. Mi-am făcut rapid un latte cu frișcă, am tras perdelele, am trimis-o pe Motana la culcare și am terminat paisprezece zile de program în jumătate de zi. Ta-daa!
Ziua 15: găsește-ți soundtrack-ul
Rutina punctată de ceva distractiv face lucrurile mai ușoare. Și exercițiile fizice. Dați drumul la muzică! Muzica schimbă starea și când schimbi starea lucrezi mai intens, și când lucrezi mai intens ești mai fericit, și când ești mai fericit mănânci mai puțin, și când mănânci mai puțin dai drumul la muzică și faci abdomene.
La un latte pentru cine preferă băuturile calde, la un smoothie, pentru cine le preferă reci. Cu intenție și atenție. Încetinește ritmul când bei și conștientizează momentul. Pe latte, evident, concret: mă uit la pahar, la culoare, la formă. Îmi pun mâinile pe pahar, simt căldura laptelui, mirosul de vanilie și de cafea. Ridic paharul, sorb încet, corpul meu se încălzește, apar gândurile: Oare beau prea mult latte? Siropul de vanilie are prea mult zahăr? Nu pierd cumva timpul aiurea? Când mă apuc de citit? Și intru pe pilot automat, așa cum facem majoritatea. Bem o cafea citind mailuri. Sau lasând comentarii. Sau ascultând radioul. Sau urmărind știrile. Aici e latte-ul tău, Alina, ocupă-te de el și apoi revii la celelalte.
Adu-ți atenția în mâini și picioare, în degete, în încheieturi, în glezne, în genunchi și în șolduri, în piept. Respiră. Vezi cum se simt palmele, coatele, umerii. Respiră fără să încerci să schimbi ceva. Îți antrenezi mintea să observe corpul și emoțiile din momentul prezent, accepți ceea ce este, așa cum este, din cap până-n picioare. Apoi, începi exercițiile fizice de șase minute.
ăp – pe asta a scris-o între timp Motana.
Pentru această misiune am ales să citesc una dintre poeziile care mi se citeau și mie când eram mică. Asta s-a întâmplat demult, cărțile, probabil, nu le mai are nimeni. Eu le am și vă invit să ascultați poezia aici.
Move, groove, bounce, bop. Adică dansează, mimează, țopăie, tropăie ca atunci când nu te vede nimeni. Și oprește vocea critică din tine. Apoi, începe exercițiile fizice de șase minute.
Ziua 20 – mâncare pe dos, cu mai mult sos
Adică inversezi cantitatea din ce-ți place cu ceva mai sănătos. De exemplu, mult sos de roșii și câteva paste. Le putem mulțumi cercetătorilor britanici pentru acest lucru. Au dovedit că după cinci luni de dietă low-carb (cine rezistă?) corpul folosește cu 250 de calorii mai mult pe zi. Pastele în formă de scoici, orecchiette, spiralele, fusilli și farfalle sunt grozave pentru a ține sosurile. Bye, bye, spaghete!
Ziua 21 – la plimbare, în casă
Liniștea și ciripitul păsărilor.
Nefericirea e că mintea aleargă când de fapt eu stau pe loc. Că vede marea când de fapt eu văd un mail. Că mănâncă înghețată când eu trebuie să fac curat. Viața mentală este invadată, într-o măsură mai mare sau mai mică, de non-prezență. Ce ajută? O intenție care te ține în momentul prezent. Eu intenționez să termin AZI acest program și toate exercițiile de șase minute.
Mintea devine obsedată de lucrurile pe care trebui să le termine. Când ne punem pe foaie lucrurile pe care le avem de făcut, de exemplu, seara pentru a doua zi, mintea se relaxează. Dacă mai adaugi și lucrurile pentru care ești recunoscător, creezi o motivație puternică să continui.
Ziua 24 – ieși din zona de confort pentru 30 de secunde
Repetați după mine: șase minute de antrenament mă ajută să-mi dezvolt obiceiul de a face fitness tot restul vieții. Dar când ajungi în zona de disconfort? Când după efort ești prea obosit să mai faci o rundă, dar totuși faci dacă și numai dacă trebuie. Dacă funcționează, să-mi dați de veste.
Cu mici întreruperi, Motana doarme de la ziua 15 :))
Ziua 25 – povestea mea în patru minute
Am tras aer adânc în piept și am pornit cronometrul. Am povestit din prima zi, până azi. Vă invit să vă conectați și să ascultați.
Ziua 26 – obiceiurile bune, merită recompense mari
Mișcarea aduce fericire. Și în numele fericirii ciocnim o cupă de șampanie, chiar dacă e pentru copii.
Ziua 27 – micul dejun fără carbohidrați
Omlete, cârnați, iaurturi, nuci, legume, fructe. Pa-pa, clătite, brioșe, cereale, gogoși și croissants!
Ziua 28 – ziua în care te simți centrat, odihnit, bucuros și, mai ales, iubit
Una dintre cele mai studiate strategii de meditație este meditația de iubire. Practicată șapte săptămâni la rând, crește emoțiile pozitive – iubire, bucurie, mulțumire, recunoștință, speranță – și, prin urmare, satisfacția și sănătatea.
S-a trezit Motana.
Ziua 29 – mantra, mișcare, recunoștință, recompensă
Chiar și un minut de efort intens îmbunătățesc starea de bine la fel de mult ca trei sferturi de oră de exerciții moderate.
Ziua 30 – o privire în urmă, două în viitor
Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.