Alina Constantinescu

Alina Constantinescu blog
9 aug. 2010

Please hang up and dial again…

456689- maxima fericire
Fara sa imi starnesc gandurile, mi-am adus aminte de numarul de mai sus. Este primul numar de fix de acasa, telefon cu care am copilarit, mi-am trait adolescenta si plecarea de la parinti. Intre timp numarul a fost dezactivat…

La telefonul asta, de cele mai multe ori raspundeam eu desi de cele mai multe ori nu eu eram cea cautata. Ba dimpotriva: nelamuririle, intrebarile si problemele mele se discutau in mare parte prin dialog nemijlocit. Avantajul oraselor mici (ca si cel de unde sunt), unde era mai comod sa te vezi cu lumea decat sa stabilesti lucruri prin telefon.

Pe vremea aia, stiu ca raspundeam mereu relaxata si pregatita sa notez detaliile convorbirilor: imi facusem chiar o agenda unde notam de fiecare data nume, numere de contact, variante de raspuns. Nu de alta, dar telefoanele erau pentru tata, iar eu jucam un rol de pseudo-secretara part-time si ma recomandam „fiica lui…”, desi din cand in cand se intampla sa fiu confundata cu mama… Probabil dupa voce, ca in „viata reala”, se intampla ca mama sa fie confundata cu o sora mai mare, desi eu sunt singura la parinti!

Cu toate acestea, cand trebuia sa sun eu sau stiam ca urma sa fiu sunata aveam toate emotiile la mine. Prin liceu, imi stabileam meditatiile prin telefon si, din bune maniere,  mereu inchideam dupa 5 apeluri daca nu raspundea nimeni. Mai mult, eram cu ochii pe ceas, sa fiu sigura ca revin cu telefonul la fiecare 30 de minute (politically correct, cine ar fi deranjat un profesor cu care urma sa dai teza?).

Insa niciodata nu am simtit atat de importanta prezenta telefonului ca atunci cand mi-am pierdut motanul si am pus toti cunoscutii in alerta. Era un pisoi alb, salbatic, si il strigam Skippy pentru ca avea obiceiul sa sara ca un cangur.  A disparut in ziua cand am lasat geamul deschis la baie, pe 24 Mai, fiindca  a sarit (cum altfel?) in curte sa isi traiasca libertatea in deplina aventura.

07…999 si ceva cu 98- flagel zilnic
In combinatia asta de numere sta numarul meu de mobil actual (si acelasi dintotdeauna, cam de prin anul al doilea de facultate).  Numar la care am trait cele mai variate emotii: sms-uri pentru EL, interviul de angajare, restabilirea licentei (dupa ce refuzasem si nu am respectat timming-ul de organizare), conversatii inoportune, temeri, refuzuri, dialoguri formale, greseli, promotii, plimbari, programari, uneori multa tensiune, alteori invitatii placute…

In timp, a inceput sa imi placa din ce in ce mai putin sa vorbesc la mobil. Motiv pentru care stabilesc cat mai multe in scris, via sms sau email, pentru ca vorbesc tot mai rar, ratez multe apeluri sau uit sa sun inapoi la timp. O vreme indelungata telefonul a fost doar pe post de desteptator, desi in acest rol si-a atins scopul in foarte putine cazuri (mai ales ca dupa ce ii inchid soneria, un song neintruziv, readorm instant cu fericirea in gene). Acum, e mai mult tool pentru online, potrivit pentru citit posturi pe blog intre trei statii de metrou si nu numai.

Your call cannot be completed as dialed…
In timp ce scriam, pentru ca voiam sa dau link catre una dintre piesele in care se canta „Alo? Ridic receptorul, si-mi spui cu voce moale/ Vreau sa-ti cer iertare”, am sunat-o pe cea mai apropiata prietena din adolescenta mea si copilaria ei sa ne amintim impreuna care este songul ala (daca mai sunt fani 3 SudEst in viata 😀 astept un raspuns, eu am uitat complet). Nu mi-a raspuns la telefon, fiindca este plecata din tara, in vacanta, insa a intrat online cateva minute sa imi spuna de ce nu poate raspunde. Avantaj retele sociale :PPP

Cu gandul la telefoanele importante din viata mea, la care am inceput sa ma gandesc din cauza datorita lui Bobby Voicu care mi-a pasat ideea asta – in conexiune cu o campanie Romtelecom si Cosmote de fix-mobil OneNetwork – mi-a venit in cap alt song, si mi-am dat seama ca in afara de o epopee afectata, consumata acum vreo 4 ani printr-un sms sec, si disparitia bunicilor (doar ei) cele mai importante lucruri le-am trait prin participarea directa la vestile cu pricina sau prin scris. De exemplu, vestea nuntii celei mai bune prietene din liceu am primit-o pe mail (dupa ce multa vreme ne-am trimis zeci de scrisori fiindca era mai… romantic). Cu toate acestea, promit sa accept sa primesc prin telefon vestea ca am mostenit imperiul vreunui seic generos 😛

PS. Inca am niste setari busite in admin (ca eu sunt cea mai capabila sa imi stric blogul, atunci cand nu il virusez :D) si ma chinui sa pun linkuri in html. In asemenea cazuri chiar mi-ar fi placut sa vorbesc la telefon si sa dictez postul asta :))

Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alina Constantinescu

 

Mai multe rezultate...