Alina Constantinescu

Fantezie cu rebeli
11 ian. 2017

Niște rebeli

Nu la mult timp după ce a șters rapid un mesaj pe care l-a primit înainte de miezul nopții, ochii i-au intrat adânc în orbite și pleoapele s-au întins ca niște păturici. Nasul a început să sforăie liniștit, așa cum făcea în fiecare seară, când adormea. Umerii s-au relaxat făcând niște glume deocheate între ei. Când deodată s-au auzit niște scrășnete ciudate.

– Noi vrem să plecăm, au zis doi dinți din față. Nu mai vrem kebab și aripioare picante! Brrrrrr! Vrem să ne înfigem într-un sparanghel nobil sau măcar într-o conopidă bosumflată și crocantă.

– Da, da! a început să râdă unul dintre dinți. Să o rumegăm ca pe floricele. Hăhăhă!

– Veniiiiiim și noi, au sărit repede buzele rebele. Aici nu suntem tratate așa cum ne dorim! Ultima dată ne-a dat cu cremă anul trecut când încerca să împace o contabilă cu ochelari. Ne ține să-i pupăm mereu țigările! Nuuuuu mai vrem! Ne-a ajuns!

– Și noi de șe șă mai rămânem? au întrebat ciudoase degetele de la picioare. De șe? De șe? se auzeau ca un ecou.

– Terminați! Voi nu puteți pleca nicăieri, a pocnit vocea ascuțită care venea de la lobul de la ureche. În primul rând, pentru că sunteți urâte și nimeni nu s-ar obișnui cu voi. Și apoi, pentru că pe voi nu vă lasă niciodată să vedeți lumina soarelui și veți orbecăi, vă veți lovi cu unghiile de pereți și o să sfârșiți într-o groapă puturoasă de gunoi.

– Ba nu-i adevărat, nu-i adevărat, șă știi! Degetul mare de la piciorul drept a făcut o gaură în toate șoșetele negre pe care le-a cumpărat de la metrou. Șe întrezărește un mare viitor, îți șpunem noi. Iar dacă ne înfuriem, îl vom ruga și pe călcâi șă ne ajute șă evadăm!

– Bine, fie! Pe riscul vostru! Să nu vă mai vedem pe-aici! Dar eu voi pleca primul, a zis lobul de la urechea stângă. Am stabilit acum și nu mai vreau să aud nimic de la voi. Sunt foarte supărat! Aud doar porcării, mai ales când pune telefonul la ureche. Dintre toți, sunt primul informat cu privire la ce vrea să facă înainte să iasă pe ușă: unde se va duce, cu cine o să se vadă, pe cine va minți. Vreau și eu mai multă muzică și poezie.

Și a început să cânte pe silabe: Tu ești cea mai fru-moa-să din lu-me…. cea mai fru-moa-să…

Luați de val toți au început să vocifereze. Și ca întotdeauna încremeneau la cea mai mică mișcare. Dar nu se lăsau. Discutau strategii despre cum să iasă din povestea lui, râdeau de punctele slabe, ba când voiau să se amuze din cale-afară, vorbeau pe nas. Ha! Dar, în ultima clipă, se făcea dimineață și, după o noapte lungă, rămâneau toți bine-mersi pe pozițiile lor. Singura dată când au vrut cu adevărat să îl lase baltă a fost anul trecut de Crăciun, când și-au propus să își facă o parașută din fața de masă și să își ia zborul de pe balcon.

Între timp, au găsit o pilotă confortabilă din puf de gâscă și au ezitat între o rebeliune de cancan și o viață casnică. Dar ziua abia începe și își vor da întâlnire într-un loc care va fi dezvăluit în curând.

Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alina Constantinescu

 

Mai multe rezultate...