Alina Constantinescu

fructe-colorate
30 apr. 2018

Mâncarea din filme

Relațiile nu mai sunt demult despre iubire, teatrul nu-i despre bilete, vacanțele nu-s despre locuri și filmele nu-s doar despre actori. Adică sunt și despre muzică și mâncare. Chestie care e foarte mișto, sau mi se pare doar mie. Pentru cine nu a înțeles analogia, urmează niște filme în care, printre altele, e vorba și despre mâncare.

Perfetti sconosciuti (2016)

Filmul e fooooaaarte despre zilele noastre, dacă o duci bine, stai într-un apartament cu terasă și ai prieteni care vin în vizită. Povestea are loc la cină și un twist pe final. Despre mâncare am notat așa: salsa cu capere și măsline, chifteluțe, flori de dovleac la cuptor, gnocchi, ruladă de carne, tiramisu cu mascarpone. E și pe Netflix!

Breakfast at Tiffany’s (1961)

Dacă îți place Audrey Hepburn și nu ți se apleacă din cauză că-i prea clasic și siropos ca un cupcake DAR e în realitate cu patiserie într-o rochie de cocktail si pui cu orez și sofran în sos de ciocolată neagră.

Chefs (2014)

Actorul principal e de fapt Happy din Iron Man, dar să revenim la mâncare. Ghiciți ce? E un film despre un food truck, deci este cu și despre mâncare de la început până la sfârșit. Partea mea preferată: sandvișurile Cubano, adică cu carne, brânză, murături, muștar și pâine unsă cu unt – totul la grill.

The Hundred Foot Journey (2014)

Povestea unui restaurant din sudul Franței la duel cu un restaurant vecin, în stil tradițional indian. Cu și despre rețete, gust, mirodenii, gust picant, mâncare colorată, boeuf bourguignon, mousse din legume de primăvara cu ciuperci  chanterelle, sandvișuri cu brânză pe grătar, înghețată de conopidă, crème brûlée cu cardamom, multe preparate indiene cu curry și o omletă perfectă care așa de multă nostalgie că tocmai a devenit mâncarea mea preferată! Bonus: Charllote Le Bon, care nu știu ce mănâncă dar dacă se vinde la Mega vreau și eu 🙂

Condamnat să ucidă (2004)

Ăsta e un film foarte prost, de-aia nu trebuie să fii singur acasă când îl vezi, dar nu știam ce bine arăta Kevin Kostner când avea 50 de ani. Good for him! Deci, vă rog frumos să notați rețeta asta de sos roșu vegetarian pentru spaghete, care e chiar din film: pui ulei de masline, zdrobești usturoiul, adaugi roșii decojite și le lași 10 min, apoi pui capere, pătrunjel și un pahar de vin rosu. La cantități, fiți creativi, regizorul nu a dat indicații!

Poftă bună!

Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alina Constantinescu

 

Mai multe rezultate...