Dacă îți zic eu?
Aud în oraș că se vorbește că toți bărbații sunt niște copii mari și naivi. Aham! Toți-toți, adică? Și de la ce vârstă începe, nene, copilăria asta, că-mi vine să fac un foc de paie în sufragerie. Ba mai mult, sunt și cazuri de doamne care vai, o să fiu și eu copilul care am fost! Păi de ce să fii dacă poate nu-i nevoie? E o modă?
Că nu mi se pare necesar să ieși cu copilul din tine la plimbare dacă ți-ai încheiat socotelile cu el, doar că acum e tendința asta de a vedea holistic și, na, doamne-ferește dacă tu nu vezi așa! Și pentru că totul e emoțional, toți ne pricepem la emoții, simțim și înțelegem profund. Cum? Ei, cum! Simplu: pentru că îți spun eu că înțeleg, deci să mă crezi pe cuvânt.
La fel de bine pot să spun că sunt iubită, împlinită, fericită, doamne-ce-fericită-sunt! (iaca, pun și un semn de exclamare). Că-i așa sau nu, ce mai contează? Am spus că sunt, pot să fac repede și un selfie cu multe efecte ca să par mai tânără, așa că dragii mei (ewwww, ce cuvânt!) nu vă mai rămâne decât să mestecați povestea asta a fericirii cu efecte din YouCam. E cea mai colorată și ușor de obținut.
Apoi, am mai auzit că se iubește. Mult! Adică se iubește mult, nene. Bărbații, ajunși între timp tați, amatori de competiții sportive sau pur și simplu plictisiți, s-au prins însă că iubirea nu mai e acasă, pe lângă mașina de spălat, ci e mereu peste drum. Acolo unde te simți mai slab, mai frumos, mai cool. Deci, cum ar veni: mă face această prăjitură să mă simt sexy? Perfect: o iubesc!
Aham, păi și cum o iubești? Îți pasă de ce îndoieli are, faci alegeri de dragul ei, chiar și când nu te avantajează pe tine, o ajuți la cumpărături și alte lucruri care aduc după sine așa o necondiționare? Ehhh, ba din contră: băi, eu dacă spun că iubesc atunci iubesc, de ce atâtea dovezi? Iubesc ca să mă simt cool, nu-i clar?
Îmi plac discuțiile astea efervescente ca vitaminele. Dar mai ales minciunile de tot felul, chiar și alea în care de unul singur sincer crezi. 😉
Nu știu cum merg treburile astea lumești. Eu tot gras, obosit si bătrân mă simt, indiferent de ce prăjitură mănânc.
Asta pentru că, poate, tu nu te-ai prins că dacă vrei să prinzi prăjiturile bune trebuie să minți acasă. Altfel, nu merge! Mi-a zis cineva.
Eu nu obisnuiesc sa mint. Mi se pare inutil, deoarece minciunile sunt efemere.
Eh, lăsați, că și adevărul e cam tăios și te cam indepărtează de fericire, mai ales aia de consum imediat. Așa am văzut eu într-un film 🙂