Inceputul este un sindrom
Nu stiu daca sunteti de-acord cu mine dar exista o nostalgie a inceputurilor pe care o hranim cand ne facem timp pentru noi. Inceputul mi se pare cel mai potrivit moment care te incurajeaza sa fii onest fara teama de a dezamagi. Statutul de incepator este surprinzator si emotionant. Nici o alta perioada nu ramane nepangarita de atatea influente: de asteptarile celorlalti, de modul in care ei vad lucrurile, de nevoia celor din jur de a rezolva treburile, de urgentele lor care devin prin transfer urgentele tale.
Inceputurile sunt libere! Sunt delir, indrazneala si eroare, nesiguranta si curiozitate. Aceeasi nesiguranta care te face sa cauti mai departe. Privite din urma sunt aventura curata. Intr-un inceput nu ai cum sa falsezi. Esti tu asa cum esti, cu ce stii si cu cat esti dispus sa lupti. Inceputurile nu te pervertesc. Pot sa atraga, sa starneasca dorinte, sa te momeasca dar pervertirea nu apartine inceputurilor.
Este taramul incertitudinilor si al intrebarilor care te tin constient fata de ceea ce faci. Este vremea curiozitatilor, a ideilor mici si a curajului neasumat. Inceputul este vital si atrage de partea lui incercarile privite ca realizari. Este un joc al misiunilor si o invitatie de a stabili o relatie. Chiar daca nu aduce un castig, nici nu poate fi considerat o pierdere. Inceputul este sinomimul provocarii.
Este la un loc proiectie, visare, obiective, speranta. Un cod, o formula care activeaza structuri din noi. Este fara doar si poate descoperire. O surpriza pentru care postasul nu suna de doua ori sa te gaseasca. Inceputul este preocupare…
Insa cel mai convinsa sunt de faptul ca inceputul este un sindrom care apare in jurul nevoii de schimbare! Cred ca imi e dor sa fiu incepatoare. In ciuda multor structuri slabe sigur atunci zambeam mai des. Si scriam mai mult.
Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.