Alina Constantinescu

Alina Constantinescu blog
12 feb. 2010

Ignoranta sta in spatele evolutiei

Astazi esti ceea ce esti pentru ca nu vrei, nu poti si nu vrei sa fii altfel! Azi nu esti decat produsul mediului care te-a asimilat! Esti rezultatul unui context. Esti istoria ta personala si suma de interactiuni de natura sociala si culturala proiectate in clipa ta de acum.

Te-ai gandit insa ca prezentul pe care ti-l traiesti ascunde de fapt ignoranta miliardelor de clipe care au facut loc clipei de acum? In fiecare minut primesti si oferi ignoranta: de la interventiile lor omniprezente care nu iti plac la telefonul care te-a sunat prea devreme dimineata. De la raspunsul pe care il astepti dar nu se arata la romanul cu ganduri care nu vibreaza la gandurile tale. Si peste toate astea, zilnic cineva te depaseste in viteza doar ca sa ajunga sa se opreasca inaintea ta la primul semafor.

Ce conteaza cu adevarat este insa faptul ca libertatea ta personala este maxima doar cand esti ignorat. Indraznesti sa risti, sa visezi, sa dai rateuri, sa iti rupi coatele, sa te injuri sau sa te admiri mai mult atunci cand nu simti presiunea asteptarilor din partea celor care te urmaresc, fie ei prieteni, parinti, colegi… Sunt acele momente cand poti sa faci lucrurile dupa cum le simti tu, fara teama de a dezamagi sau de a soca audienta din jurul incercarilor tale.

La randul tau, ai nevoie sa poti ignora lucruri care simti ca doar iti accentueaza limitele sau care te consuma prin simplul fapt ca exista. Ignoranta este mecanismul tau de autoaparare: fata de reclamele pe care nu mai vrei sa le vezi, de vanzatorii pe care nu iti doresti sa ii mai auzi, de forfota careia nu ii mai faci fata, de adoptia trendurilor in care nu te mai regasesti.

Te aperi cum mai poti de oamenii care au in sange cultura domeniului in care s-au rafinat intr-atat incat, din orice relatie, extrag esenta care sa ii ajute doar in indeplinirea scopului propus. Ignori defectele unei lumi care nu se schimba pentru a putea trai cu calitatile pe care iti doresti sa le aiba. O ignori ca nu te mai iubeste ca sa mai poti iubi!

Avem nevoie sa uitam! Evolutia personala sta in tot ceea ce la un moment dat ne face sa ne simtim incomod… In cazul tau, care e ultimul lucru la care ai renuntat?

Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alina Constantinescu

 

Mai multe rezultate...