Alina Constantinescu

teatru
6 mai 2018

Fugarii – premieră de teatru. Și-o dorință.

A început la Odeon să se joace „Fugarii” – după Cehov, dacă asta vă convinge mai rapid. Și m-am dus. Ocazie cu care vă anunț că mai e foarte puțin și se închide stagiunea și veți putea să fugiți la mare și la munte liniștiți.

Eu sunt aproape sigură că mie nu-mi place când e vacanță la teatru. Îmi place teatrul pârguit bine, deși nu refuz nici premierele. De fapt, la premiere am o senzație lejeră că mă ofer să fiu cobai și să gust dintr-un spectacol crud, încă nerodat. E o treabă de tatonare. Adică, noi nu știm cum va fi, ei nu știu cum vom reacționa: dacă la scena cutare vom râde, dacă la cutare gest ne încruntăm, dacă o să ne placă și (de) ce…

Ce aș vrea să zic dacă m-ar opri pe stradă cineva cu un reportofon să mă întrebe chestii pentru emisiunea cultural-radiofonică „Cetățenii vorbesc” e că, uite, actorii, care n-au încă feedbackul publicului, joacă, pentru început, foarte mult după indicațiile regizorale. După un set de reguli, evident – iar asta se simte în sală ca o lipsă de conectare. Iar conectarea vine din proces, din timp, din faptul că după 5 spectacole, ei știu unde se râde, unde nu se râde, unde e bine și unde-i bine mai puțin, și le e mai ușor să intervină. Să privească în sală ceva mai lung, să apese un cuvânt ceva mai tare, să se joace cu rolul de plăcerea jocului.

Sper ca actorii – pe care îi apreciez așa cum sunt – (eu fiind convinsă că ei, de la un punct încolo, fac ceva foarte epuizant și caracteristic) să fie în formă maximă de fiecare dată și să mă lase să intru în culise – și asta ar fi cea mai frumoasă situație care mi s-ar putea întâmpla vreodată. Și mai sper ca acest lucru să se întâmple în mod deosebit la „Family Affairs” și să fie pe viață, mai ales că mi se pare cel mai mișto teatru din oraș.

Perfect, acum că am stabilit cadrul, vă rog mergeți să vedeți „Fugarii” – video aici. Are în doze rezonabile comic, absint, sâni de plastic, dramatic, citate, păreri despre femei și de ce ele nu-s egale cu bărbații, o pereche de mănuși furate și actori cunoscuți (mai ales dacă ți-a plăcut „Family Affairs”!) dar, cel mai important, nu are sfârșitul-concluzie. Să vă luați bilete pentru duminică – online, că-i foarte simplu și fără taxe.

Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alina Constantinescu

 

Mai multe rezultate...