1.710 vizite 23 dec. 2016

0 comentarii | Colaje

Fluturi? „Omul învață să trăiască și fără cei pe care îi iubește”

„Mi-e dor de tine! De noi. Ce să fac să fim din nou ca la început? E vina mea că ți-ai pierdut încrederea în mine.” Câteodată aveam senzația că citesc din propriile mailuri sau sms-uri. Sau, poate, am visat. Cine mai știe?

Aveam în fața ochilor ultimul volum din care nu mai înțelegeam mare lucru. Nu știu exact ce s-a întâmplat cu fluturii și cu sufletele pereche, dar ei nu sunt făcuți să trăiască împreună până la adânci bătrâneți. Un bărbat care suferă pentru că o pierde și se simte incapabil să o facă să înțeleagă că ea e totul, stă și își plânge de milă că nu merită nimic bun și vede că i se ia tot ce iubește.„Hai, sictir!”

Îmi era ciudă că nu-l puteam ura, fiindcă aveam impresia că, dacă l-aș fi urât sau dacă măcar nu l-aș mai fi iubit, suferința mea ar fi fost mai ușoară.

Când nu-mi convine ceva, de obicei vorbesc de una singură: nu e de ajuns că nimeni nu te-a mai privit așa cum te-a privit el. Oricât de mult te-a iubit și când erai neplăcută, și când erai tristă, și când erai răutăcioasă sau chiar cea mai rea ființă de pe pământ, el te-a ținut legată de o iluzie. Na, de la un punct încolo ai făcut și tu tot posibilul să te smulgi din sufletul lui. Nu te-ai grăbit să îl alungi, i-ai dat mereu șanse, ai așteptat până când ți-ai dat seama cât de singură ești de fapt. Am așteptat și eu după voi, iată, am citit sute de pagini, dar până când?

– Îmi este atât de ciudă că nu pot să-l urăsc!
– Ți-e ciudă că iubești, nu că nu pot urî.
– Ai iubit vreodată pe cineva mai mult decât pe tine însuți?
– Nu știu, cred că da.
– Și? de ce nu ești cu ea?
– Pentru că în viață lucrurile nu se întâmplă mereu așa cum ne-am dorit sau așa cum am merita. Mai devreme mi-ai reproșat că Otilia așteaptă după mine. Și eu, la rândul meu, am așteptat după altcineva (…) Cred că fiecare avem câte o iubire imposibilă, care nu se va împlini niciodată.
– Și atunci de ce ni se dă iubirea respectivă? Doar așa, ca să ne strice viețile?
– Habar n-am. Poate că ni se dă doar ca să cunoaștem sentimentul profund și să aspirăm toată viața la el. Să avem pentru ce trăi, să avem mereu la ce spera, la ce visa…

Să vă spun eu care-i realitatea: am i-n-t-e-g-r-a-t etapa asta! Nu te mai flata că el te-a făcut să te simți cea mai frumoasă femeie din lume și cea mai dorită. Te adoră pentru că ești singura tipă cu care poate vorbi deschis despre chestii și doar tu îl faci să simtă și îl liniștești. Păi bine, băi, ea te-a scos din rutină și din blazarea cu care te obișnuisei atât de mult, ea te-a ajutat să te redescoperi, a stat după tine ca să ai șansa să poți face lucrurile corect, iar tot ce ai făcut tu a fost să lași lucrurile să ajungă atât de departe într-o frustrare din care i-a fost imposibil să mai iasă.

Volumul Fluturi

Și când în sfârșit credeam că mi-am făcut numărul, ea mărturisește că suferă că nu-l vede evoluând, că a obosit să îl forțeze să urce acolo unde e ea și că departe de el se simte ușurată și liberă. Pffff, povestea asta devenise plictisitoare și incoloră.

Gata, vreau să se despartă! Urât, frumos, cu maturitate sau nu, prietenește ori cu iubire, nu îmi mai pasă cum. Adio iubire imposibilă! Mai bine merg să mă dau cu patinele. Să fierb vin, ceai, să fierb totul că iarna nu durează o veșnicie.

Mai-mai să-mi pierd echilibrul când am aflat și că se simțea vinovată că îl îndepărtează de oamenii importanți pentru el, iar el se simțea vinovat pentru fericirea pe care i-o dăruia. Că în clipa în care a ales-o pe ea, el a fost nevoit să renunțe la familia lui. Auci, iar întrebări existențiale! Adică ar putea trăi fără ei? Nu le-ar simți lipsa? I-ar fi ea de ajuns? Ar putea ea să compenseze lipsa atâtor oameni pe care el îi iubea? Ar putea trăi el confortabil cu sentimentul de vinovăție că i-a rănit pe cei care au crezut în el și l-au iubit?

Din fericire, nu te obligă nimeni și nimic să te desparți de oameni pe care îi iubești. Nu le poți avea pe toate, știi bine. Va trebui să acceptăm că nu poți renunța la atâția oameni pe care îi iubești pentru mine. Eu nu voi putea compensa dorul de ei, eu nu-i pot înlocui pe toți. Și, mai ales, nu voi putea trăi văzând du-te nefericit și vinovat.

Tocmai mă pregăteam să îmi fac un selfie de supraviețuitoare, când băiatul din carte o ia razna din nou. Pentru că sentimentele trebuie să continue, păidacum?

Trebuie să fi făcut și eu ceva bun în viața asta dacă Dumnezeu mi te-a dăruit. Te iubesc atât de mult! Iubesc tot ce e legat de tine, iubesc orașul ăsta, parcarea asta, blocul ăsta, tot! Și mă doare ceea ce te doare pe tine. Și știu că te-am rănit. Dar când te-am întâlnit, pentru prima dată în viața mea nu m-am mai simțit singur și al nimănui. Apoi am simțit că mă iubești. A fost pentru prima dată când am simțit că am totul. Era o iubire diferită de felul în care am mai fost iubit. Mă iubeai privindu-mă, mă iubeai vorbind, curat și frumos. Dar de câte ori am încercat să mi te scot din suflet, rămâneam atât de singur, încât nici măcar nu mai puteam suporta. Și nu, nu am vrut să te controlez, am vrut doar să am acces la gândurile și sentimentele tale, fiindcă te-ai jucat mereu cu mine ca să mă derutezi si nu am știut niciodată ce simți și ce gândești cu adevărat.

Eu mă întreb cât mai rezist. Bineînțeles că a ajuns să te vadă slab, pueril și superficial. Și că i-ai dărâmat toate miturile despre prințul din povești. Că în loc de fluturi, simte pentru tine un fel de compasiune. Eh, ai iubit-o și acum te simți vinovat că ai rănit-o și că o pierzi. Prea vă plângeți durerea și neputința până când rămâneți fără vlagă. A venit timpul să acceptați că spectacolul s-a încheiat!

Și cum să fiu fericit fără tine, când fiecare celulă din corpul meu te iubește și depinde de tine. Tu nu înțelegi că eu fără tine nu mai însemn nimic? Te iubesc cu toată ființa mea. Nu mai știu să trăiesc fără tine! Nu mă părăsi. Fac orice să nu mă părăsești. Sunt supărat pe mine că n-am știut să te țin lângă mine. Eu te-am alungat, n-am fost pregătiți pentru relația asta. Nici tu, nici eu nu am fost pregătiți pentru un asemenea angajament. Dacă am fi fost, am fi rămas împreună, orice s-ar fi întâmplat.

Fluturi

Aproape că citisem tot și stiam sigur că și ei îi cam place dramatismul ăsta exagerat. Nu mă-ndoiesc că e narcisistă! Îi place că el o dorește cu fiecare celulă și că este pasional și i se dăruiește într-un fel care o face să vrea să fie cu totul a lui. Că în preajma lui se simte cea mai frumoasă și asta datorită felului în care o privește și o atinge și vorbește despre ea. Că îi desenează cu degetul pe piele și ea nu reușeste să ghicească ce conturează. Că la el totul e natural și el trăiește intens, nu se controlează. Că atunci când îi e alături, sufletul lui simte o pace de nedescris. Că a realizat că nu a fost cu nimeni atât de sinceră și că nu s-a dăruit nimănui așa cum i s-a dăruit lui.

„Nu fi nesie, tu! Că-ți bag toți banii ăia pe gât!” Aoleu, ce rahat de replică! Trebuia să îmi inchei rapid socotelile cu povestea asta și să revin la oportunități mai bune.

Biata Moti, am lăsat-o fără bobițe așteptând un sfârșit. Sau măcar un început asumat. Ce-i cu voi? Fantezia asta nu se va termina niciodată? Nu mă ascund că devenise exagerat de amuzant și anonim acest du-te vino confuz și nenecesar. Dar tare aș fi vrut să îi punem punct.

Nicio bucurie nu era întreagă dacă nu-l aveam pe el alături. Îl iubesc pentru că atunci când sunt cu el nu îmi lipsește nimic, nu mi-e teamă de nimic și nu mă doare nimic, ceea ce înseamnă că sunt completă, e totul meu.

Mda, acum chiar trebuie să mă întorc la ale mele. Am sțrâns din dinți și am trecut prin fiecare virgulă, pe care le pun acum pe foi și le arunc, le arunc, le arunc, le arunc, le arunc.

THE END

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.