De ce NU suntem fericiti?
Impacarea de sine vine cand stim exact cine suntem, cat dam si ce putem oferi. Cand atragem spre noi, oameni si situatii, care sunt prea departe de definitia pe care o avem despre noi insine fie ne speriem, ne retragem fie ne demoralizam. Mai ales daca noi ne definim prin ceea ce fac altii, ce spun despre noi si cum sunt ei in general, cat si in raport cu noi.
Cand portretul nostru este scanat de ochii altora, siguranta de sine este in alerta. Sunt unele femei slabe, care se vad mereu grase doar pentru ca la un moment dat cineva, candva a facut o gluma pe seama corpului lor. Sunt si femei care intr-adevar arata bine, cu un corp armonios, piele curata, picioare lungi si a caror siguranta de sine inca mai scartaie desi in multe situatii frumusetea lor le-a fost confirmata. Intr-o poveste in care printesa nu crede in frumusetea ei, orice compliment devine frustrare.
Daca natura a fost generoasa, frumusetea unui trup se exerseaza si se intretine. Cand insa frumusetea corpului, chiar si intretinuta, nu reda in toate situatiile increderea in sine inseamna ca increderea vine si din altceva. Poate din acele cazuri cand simtim ca suntem implicati in povesti pe masura perfectiunii si armoniei propriului chip. Sau cand simtim ca universul e drept fata de noi!
Pe de alta parte, increderea poate sa existe si in lipsa frumusetii atunci cand stim sa seducem. Cand ne jucam rolul de cureritori, orice prada pe care ne-a asumam ca recompensa ne consolideaza puterea de a fi imperfecti dar seducatori. Si sa seduci cu ajutorul defectelor, spune despre capacitatea ta de a te vedea pe tine insuti la fel de multe pe cate spune modul in care o femeie se lasa invinsa de propria frumusete. Pentru ca o femeie care arata bine isi anuleaza singura frumusetea cand e nesigura.
Si totusi, daca frumusetea nu ajunge sa ne faca siguri de noi insine, cat de multe elemente trebuie sa existe pentru a fi suficiente? Siguranta nu se hraneste doar din sanatatea, virilitatea si armonia corpului? Aratam bine, suntem fericiti… Nici din implinirile apreciate de ceilalti? Ne-am realizat, suntem fericiti. Nu ne e de-ajuns sa avem o familie care ne sprijina, ne iubeste si ne intelege pentru a fi siguri pe ce suntem? Stam chiar si langa oameni pe care nu ii iubim, facem chiar si ce nu ne place, continuam sa fim platiti chiar si pentru lucruri pe care le uram. Dar facem toate asta pentru ca ele ne confirma ceva din reputatia personala. Iar reputatia personala ne hraneste cel mai bine fericirea.
Cred insa ca fericirea este autosuficienta si neproductiva! Cred ca e de preferat sa existe siguranta de sine, iar ea sa vina dintr-o impacare de sine. Dintr-o sinceritate pe care ti-o asumi sa o expui: sa arati cum esti in spatele imaginii pe care vazand-o, ceilalti o hranesc. Siguranta sta in toate acele ocazii cand am fi putut demitiza perceptia glamuroasa a cuiva despre noi si am facut-o! Pentru ca nu conteaza ca se vede ca suntem frumosi, realizati, cu familii bune si nici ca imaginea noastra sociala este una fericita pana nu facem pace cu noi insine…
Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.