Cum se transforma o relatie?
La inceput a fost curiozitate. Si un fior de teama ca e diferit. Prea… Pe urma a inceput sa fie admiratie. Tocmai pentru ca nu era la fel. Dialogul lor era un ping-pong de replici: unul arunca la fileu o idee, iar celalalt o continua si sustinea ritmul. Schimbau in fiecare seara sute de replici rapide pe niveluri diferite de adrenalina si uimire.
Cand s-au intalnit prima data, fiecare avea propriile sale emotii. Si amandoi la tineau ascunse (credeau ei). Era in plina vara iar lumea forfotea nocturn. El i-a vorbit mult, vesel, dinamic. Ea a zambit partasa la destainuiri noi. Ba chiar a ras pentru ca el stie sa dea replici misto. Sub rasul ei erau insa emotiile unei intalniri banale, dar incitante.
Dupa ce si-au castigat unul altuia prezenta, ei au renuntat sa se mai impresioneze doar prin cuvinte si au pierdut jocul de replici, fiindca si-au dat seama ca nu le mai aduce aceeasi emotie. De la un moment dat, ea a inceput sa fie din ce in ce mai constienta ca el vorbea mult pentru ca nu stia sa o asculte. Iar el a vazut cum ea nu se straduieste sa vorbeasca pe volumul lui de pareri…
Cand intalnirile se rutinasera, atentia lor era deja pe detalii mult mai subtile. Ea trecuse de la admiratie la frustrare, el renuntase sa-i mai vaneze privirea. Conversatiile lor lungi ajunsesera la nivelul de intrebari formale si reduse la raspunsuri de binete. Au inteles ca doar si-au ars curiozitatea ca un bat de chibrit. Nu a fost perfect, dar nici gresit. Asa ca si-au zambit si au pornit in noi cautari…
Ca si in cazul lor, orice relatie se transforma. Incepand de la relatia pe care o ai doar tu cu tine: ai perioade cand te iubesti, desi alteori parca nu te mai intelegi. Ajungi sa vezi ca cerintele tale s-au schimbat. Ca nu mai astepti dupa lucrurile la care candva ai fi tanjit. Ca simti altfel si ai nevoi noi. Relatiile noastre cu noi si cu ceilalti sunt ca organismele vii: cresc, se dezvolta, redevin sau se descompun.
Uneori e mai greu pentru cei din jurul nostru sa inteleaga schimbarile noastre. Sa nu ne mai judece dupa cum gandeam anul trecut pe vremea asta sau dupa afirmatiile arhivate intr-un sms vechi. Sa nu ne raporteze intreaga fiinta la un raspuns contextual, cand poate eram doar obositi (si nici sa ne considere etern in aceasta stare, doar pentru ca s-a intamplat sa se repete de cateva ori 😀 )
Pentru ca desi ni se intampla lucruri, multe dintre cele prin care trecem sunt doar situatii karmice: nu alea sunt cele care ne definitiveaza experientele, dar cumva trebuie sa trecem prin ele sa mergem mai departe. Poate pentru a ajunge mai aproape de ce cautam (si credem noi ca ne si trebuie).
Iar cautarile noastre la fel ca si relatiile nu se termina, nu se evapora. Se transforma.
PS. Raspunsul sta in intamplari asa dupa cum le traieste fiecare. Al tau cum ar suna? 🙂
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.