Alina Constantinescu

28 apr. 2020

Ciocolata crudă: un cocktail sălbatic de putere și plăcere

Băutură regală. Monedă de schimb pentru iepuri și prostituate. Medicament. Cu mult înainte să devină un desert al fanteziilor nărăvașe, boabele de cacao au fost legate de ritualuri stricte și zeități răzbunătoare, putere și plata taxelor, decojirea sub tălpi și exploratori nemiloși.

Plantația de cacao e un habitat aproape sălbatic și dens de arbori diferiți, iar acești arbori, împreună, păstrează calitatea solului și a aerului. Plantațiile tinere au nevoie de cinci ani să ajungă la maturizare, iar o plantație rodește cincisprezece ani la rând. Arborele de cacao este un arbore social care intră în relație cu membrii altor specii, dar ceea ce e și mai interesant e că face până la treizeci de fructe pe an și un fruct ascunde 30-40 de boabe de cacao. Și pentru o tabletă de ciocolată e nevoie de sute de boabe.

Folosind aceeași cunoaștere extrasenzorială pe care șamanii o folosesc natural, Mayașii, Toltecii și Aztecii au descoperit Înaintea Erei Noastre frumusețea sălbatică a boabelor de cacao. Fără să știe rețete și tehnici culinare, civilizațiile străvechi au intuit că bobul de cacao este o formulă complexă de antioxidanți, minerale, proteine și grăsimi prietene cu sănătatea. Pentru ei boabele de cacao erau un dar, nu un desert. Un ingredient ritualic care marca cele mai importante momente de viață: alegerea numelui primului născut din familie sau cererea în căsătorie.

Când vorbim de ciocolată, și nu numai, stilul de consum e personal. Consumul Aztecilor era conștient de valoarea și unicitatea boabelor de cacao prietenoase.

Din untul de cacao făceau alifii pentru răni, arsuri și hemoroizi care să le vindece blând corpul.

Pasta de cacao o preparau zdrobind boabele așa cum erau obișnuiți să facă cu celelalte semințe pe care le cunoșteau. Uscau la soare boabele de cacao și le prăjeau într-un container cu găuri. Apoi le decojeau și cu un sucitor le pisau pe piatră încălzită.

Astăzi rupem un pătrățel de ciocolată ca să rătăcim bovaric în gustul dulce și să ne pierdem într-un alint sigur. Dar pentru Azteci era foarte mult despre a prepara o băutură amăruie, nutritivă, bogată în mirodenii, pe care o consumau cu respect și credința că îi apropie de zei. Fără să verifice din zeci de tutoriale, au simțit pe propria piele cum băutura de cacao are efecte magice, aproape miraculoase: îi ajută să alunge oboseala, îi vindecă de problemele cu stomacul și să îi apără de mușcăturile de șarpe.

Rețetă de ciocolată

Cantitățile menționate sunt aproximative

Pentru că nu era asociată cu plăcerea și recompensa, ciocolata-medicament a acelor timpuri era consumată ca băutură afrodisiacă doar de cei mai înstăriți membrii ai comunității. O rutină a momentelor-cheie de peste zi. Și tentația abuzului probabil nici nu exista!

Bobul de cacao crud are peste 300 de fitonutrienți, este amărui, acid, și, o spun din propriile degustări, cu gust puternic de pământ.

Bobul de cacao crud are peste 300 de fitonutrienți, este amărui, iubește soarele și oamenii care îl aleg, îl vântură și îl usucă cu grijă.

Bobul de cacao crud are peste 300 de fitonutrienți, este amărui, iubește soarele și oamenii care îl consumă riguros, cu admirație și respect. Care nu aleargă după răsfăț și experiențe dulci, după senzualitate și joie de vivre împachetate în staniol. Care nu caută să-și domolească poftele cu zahăr și arome sau să-și hrănească pauzele cu plăceri umplute cu cremă.

Bobul de cacao crud are peste 300 de fitonutrienți, este amărui, iubește soarele și oamenii care își hrănesc cu sens conștiința asupra ceea ce mânâncă. Și pentru a iubi ciocolata, așa cum au prețuit-o Aztecii, e nevoie să pășești dincolo de gustul dulce și bun și să descifrezi universul magic al boabelor de cacao.

Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 Comments

    Alina Constantinescu

     

    Mai multe rezultate...