Ceva rosu, o leapsa, Goji si un horoscop culinar
Cam in ordinea asta s-au petrecut lucrurile in ultimele zile, deci cam asta e si structura din postul asta nocturn (ca e scris noaptea tarziu :D). Saptamana trecuta am primit o provocare rosie lansata de HotCity. Am acceptat-o pentru ca mi-am dat seama ca ideea iti permite sa te joci cu tine insati, cu feminitatea ta si cu ce tinute ai prin dulap (pentru ca nu sunt fashionable eu nu prea am, deci a trebuit sa ma joc mai mult cu primele doua :D).
Nu m-am putut abtine si inspirata de culoarea rosie am intrat intr-un fel de rol. Nu va spun mai multe ca apare saptamana viitoare, cred, portretul meu dintr-o serie de exercitii cu stil cum le numeste Adina si descoperiti atunci mai multe (DJ Smiley fii si tu pe faza ca sa intelegi de ce purtam cum purtam „funda rosie” cand ne-am vazut).
Intre timp, Hoinaru a strigat dupa mine cu leapsa asta. Am mers la el pe blog, am mers si pe blogul de unde i-a venit leapsa, pe urma si pe blogul de unde a inceput leapsa si am inteles: lui i-a fost usor sa isi scrie biografia an de an ca are mai putini ani la care sa se gandeasca :P. Prin urmare am strambat din nas si marturisesc ca nu pot prelua corect leapsa asta din cauza lui, ca m-a complexat suficient incat sa mai spun cu demnitate despre mine ce nu am facut nici la 12, nici la 16, nici la 19 si nici la 26 de ani…
Stiu ca pe la 4 ani ma aruncam in cutia cu bomboane cubaneze (la propriu, era o cutie mare ca de televizor in care eu saream direct pe… bomboane) iar pe la 10 ani am intrat in efractie in casa pe geamul de la baie (nu aveam cheie si mi-era destul de lene sa ma intorc la mama la serviciu sa o iau). Mai stiu ca pana pe la 11 ani am trait cele mai teribile intamplari: de la aruncat in zapada de pe marginea unui zid de sutinere, pana la vanatoarea de monede in Prahova pe care le ascundeam mai apoi intr-o scorbura, la roua pe care o culegeam de pe frunze in paharul meu de apa din ghiozdan (de faceam 2 ore jumatate de la scoala inapoi spre casa)…
Pe urma am niste lipsuri… M-am trezit deodata la 23 de ani testand cluburile din Bucuresti si promotiile la tigari (parca totusi promotiile au fost inainte :D). Istoria recenta iar nu-mi mai spune mare lucru decat ca anul trecut, intr-o dimineata, am luat tramvaiul trei statii si am mers sa imi cumpar domeniu de blog… O fi ea o leapsa de fete, dar de data asta nu m-a prins! 🙂
M-au prins insa niste fructe bune de mestecat la nervi. Arata ca niste chilli mici, uscati, care se mesteca greu, ca niste caramele. Au un gust acrisor- amarui dar eu azi am mestecat toata ziua la ele. Se numesc Goji si am aflat despre ele de aici (din recomandarile de acolo au multe atuuri si de marketing). Beau zilnic cate trei cani de ceai dintr-un amestec de plante amare pentru ca nu prea am de ales, asa incat orice gust nou pe care il descopar este o mica bucurie, fara niciun alt argument adus in favoarea frumusetii si a tineretii pe care se pare ca aceste fructe le-ar promite.
Goji sunt bune de mestecat. Mai ales in momentele plictisitoare. Sau cand iti vine sa musti peretii. In cantitatile sugerate le vad chiar ca o varianta elaborata (si incomparabil mai sanatoasa, dar nu despre calitatea lor vorbesc ci pur si simplu despre emotia pe care mi-a transmis-o gustul) a semintelor din fata blocului si a floricelelor de mall cu care iti trece timpul. Pentru ca le-am incercat azi pentru prima data (in sfarsit ceva nou si bio :P) a fost putin emotie bruta, aprinsa, nediluata la mijloc. Apropo, le gasiti la Plafar, incercati-le daca nu mai aveti chef de clasicul amestec de stafide, papaya si migdale. Plus ca, cel putin la nivel de marketing, au parte de recomandari de viata sanatoasa 😛
Si pentru ca a venit vorba de gusturi bizare si pofte: tot de azi am deschis cuptorul la foc mare! Nu sa ne incalzim si sa coacem un horoscop culinar cu umor, pofta buna, indrazneala, improvizatie si imaginatie! Urmariti zilele astea Croquante Spoons ca se lasa cu un joc misto.
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.