Ce urasti cel mai tare?
Aseara, in cadrul unei intalniri-dezbatere despre jurnalism, compromisuri si valori in prezenta invitatilor Catalin Stefanescu si Carmen Avram a aparut la un moment dat urmatoarea idee: noi, romanii, uram ceea ce facem.
Catalin Stefanescu spunea ca stie o gramada de oameni cu pozitii bune, care lucreaza in companii bune ori multinationale, care castiga bine si au impliniri financiare dar care urasc visceral oamenii cu care lucreaza, locul lor de munca si mijlocul de transport care ii duce la job.
Probabil cunoasteti si voi sentimentul acesta sacaitor care este prezent atunci cand avem ce ne trebuie si totusi simtim ca dorintele noastre nu sunt nici pe departe indeplinite. Un job de la 9 la 6 este adesea asociat cu dimineti nervoase cand te grabesti sa ajungi la birou, cu pranzuri luate pe fuga, cu deadlineuri care te trezesc din somn noaptea, cu vacante planificate cu 6 luni in avans in locuri traficate de turisti, cu seri furate…
Mediul in care interactionam imprima in noi niste patternuri, iar oamenii cu care venim in contact scot din noi laturi si limite stimulate de modul in care trebuie sa rezolvam lucrurile. Cand ajungem sa ne confruntam cu aceste laturi si limite pentru care nu eram pregatiti sa le folosim ori cu care nu suntem de-acord devine automatism sa faci ce trebuie facut in detrimentul unei descoperiri spirituale.
Acest automatism ne mutileaza viata personala. Cursa pentru obiective, targeturi, cifre si un calendar de evenimente bifate. O implinire care m-ar tine la suprafata, departe de un mod de lucru gresit este o permanenta constientizare a unui EU interior care imi trimite semnale, intrebari, emotii.
Cred ca ura aceasta automatica fata de tara si locul in care stam este de fapt o forma rudimentara de auto-protectie. Orice forma de implicare e consumatoare de energie. Cand uram, vrem de fapt sa pastram din energia pe care o folosim in mod repetat pentru ceva ce ne solicita din exterior pentru lucruri care ne apartin doar noua. Ura este solutia pentru a fi egoist. Iar egoismul este joaca sigura pentru supravietuire.
In dezbaterea de ieri seara, Carmen Avram a reamintit ca sirile bune si optimiste nu vand. Poate nu vand nu pentru ca nu ne dorim sa fim fericiti ci pentru ca uram sa vedem modele de fericire. Daca supravietuirea noastra ar fi conditionata de aceasta stare de fericire, nu am mai avea loc pentru atata ura…
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.