Alina Constantinescu

Alina Constantinescu blog
1 sept. 2011

Ce mai poti sa faci?

In urma cu cativa ani, pe vremea cand ma trezeam dimineata doar sa merg la aerobic (si nu auzisem in viata mea nici macar de ideea de blog), m-am intors dupa sala acasa urmand sa ma schimb si sa plec la o sedinta protocolara (nu intru in detalii, ideea era ca trebuia sa ma imbrac decent si neaparat cu o camasa). Lucru relativ simplu de facut, doar ca atunci cand am ajuns acasa mi-am dat seama ca se oprise apa. Puteti derula usor mai departe firul povestii, fara apa nu poti face dus iar fara dus dupa o ora de aerobic nu e deloc placut…

Azi dimineata m-am trezit… in bezna. A se citi fara lumina in casa (nu, nu mai stau in aceeasi zona, am schimbat vreo 3 cartiere prin Bucuresti intre timp). Nu ma deranjeaza sa imi petrec diminetile la lumina naturala, dimpotriva eu sunt bufnita si imi place mai mult cand e semiintuneric, problema apare atunci cand trebuie sa imi calc ceva de imbracat pentru ca trebuie sa plec. Iar azi trebuia sa imi pun la punct o camasa roz si ceva gri (cititorii extrem de fideli si apropiati 😀 stiu de ce), iar eu m-am putut tine de cuvant.  Plus ca eu stau la etajul 7, iar fara lumina deloc (si ramasesem si fara baterie la telefon) e aventuros sa cobori orbecaind pe scara blocului si facand zgomote minime cat sa nu te lovesti de ceilalti vecini (parca erau toti in bloc, incercand sa „evadeze” nervosi de situatie).

In aceeasi ordine de idei, acum vreo 2 veri dadusem sirop de cirese pe mine fix cu jumatate de ora inainte de o intalnire… Nu merg mai departe cu lista situatiilor penibile in care poti sa ajungi cu sau fara voia ta, insa ce faci cand apare o situatie din asta care iti da peste cap planurile? Anulezi intalnirile, pleci in blugi si intr-un tricou necalcat sau iei lucrurile asa cum sunt si faci haz de necaz? Nu de alta, dar la cate scuze gasim sa ne scoatem, cand se intampla pe bune ceva nasol care nu depinde de noi pare ca nu mai suntem credibili deloc.

PS. Acesta nu este un articol, chiar daca depaseste limita minima de cuvinte autoimpusa. Eu stiu sa scriu doar posturi pe blog (si alea cand imi ies). Articole fac jurnalistii 🙂

Credit foto

 

Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alina Constantinescu

 

Mai multe rezultate...