Alina Constantinescu

Alina Constantinescu blog
15 dec. 2010

Ce faci cand esti suparat?

1. Cei care ma plac ma dezamagesc
2. Cei care nu ma plac ma surprind

Daca primul caz e suficient sa devii suparat, in cazul 2 e de bine doar ca iti readuce aminte de 1. Si atunci, cand nimic nu iti merge, cum faci sa te pui pe picioare?

Daca iti place sa vorbesti despre tine si ai un cerc social care iti absoarbe din probleme suni un prieten. Daca nu-ti place sa vorbesti la telefon pui muzica, iesi cu bicicleta, mergi la munte si faci 12 ture pe partie. Daca nu iti place zapada, iesi in club, dai cu bere si fumezi cu patima. Daca te-ai lasat de fumat te refugiezi in seriale luate de pe torente. Daca nu ai net sa tragi filme umpli frigiderul cu dulciuri pe care nu le imparti cu nimeni.

Supararile sunt furtuni care izbesc zambete sau se instaleaza pe nesimtite si molcom. Fie vin rapid, distrug si dispar, fie raman sa toarca incet. Si atunci un somn bun si lung e metoda buna de refugiu. Somnul nu e doar o nevoie. E uneori fuga de realitate, refugiu si mecanism de autoaparare. Unii mananca mult. Altii dorm mult. Unii le fac pe amandoua.

Cand esti suparat pe cineva primul impuls e sa exteriorizezi: te razbuni, vorbesti de rau, faci urat. Cu cat afla mai multe lume cu atat te simti mai eliberat! Tot de suparare poti alege si cealalta varianta: nu mai vorbesti deloc. Stergi amintirea persoanei si experienta printr-un refuz de comunicare.

Sa fii suparat si sa iti revii e o forma de exercitiu. Sa fii suparat dar sa ramai decent e o provocare.

Supararile de bani sunt cele mai murdare. Cred ca dupa ele ar fi supararile din relatie si cele legate de profesie. Cele mai superficiale imi par cele nascute din judecati venite din partea unor oameni care nu te cunosc. Paradoxal, dar cei care te cunosc cel mai putin par sa isi ia cea mai mare libertate in a te eticheta.

Ne suparam cand simtim ca ne sunt inselate asteptarile, dar oare sunt propriile noastre asteptari suficient de adaptate? E supararea modul nostru de a ne face intelesi ca nu suntem de-acord cu ce se presupune ca trebuie sa acceptam? Si daca supararile ne apartin doar noua insine, pentru ca vin din mecanisme proprii dupa care judecam si credem ca trebuie sa fim judecati, atunci nu suntem chiar noi vinovati de propriile suparari?

Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alina Constantinescu

 

Mai multe rezultate...