Cand lucrurile misto iti dau batai de cap…
Se pare ca, desi suna aiurea, in majoritatea cazurilor nu exista bucurie mai mare decat sfarsitul! In peste 15 ani de scoala asteptam cu nerabdare sa terminam bacul, apoi asteptam sa se termine sesiunile, apoi licenta. Cand ne gasim de lucru asteptam sa se termine cele 8 ore, sa se faca seara si sa ajungem acasa. Unde asteptam sa terminam de mancat dupa ce am asteptat sa termine de gaurit vecinul de deasupra. Intotdeauna e cineva de sus, niciodata nu se aude din alte parti mai bine bocanitul decat daca vine din apartamentul de deasupra.
Anii trec, asteptand sa ne gasim si sa apara in viata noastra jumatatea dupa care tanjim. Cand vine, ne indragostim si asteptam cu inima bubuind sa ne sune sau sa ne trimita un sms inainte de culcare. Ne despartim fiindca am asteptat o ora la intalnirea pe care oricum o asteptasem toata saptamana, suferim de gelozie si ne izolam in casa, asteptand ca jumatatea pe care tocmai am eliberat-o sa posteze pe Facebook noua relatie, cand de fapt asteptam sa ne bucuram sa vedem ca it`s complicated.
Dupa ce ne revenim, toata familia asteapta pasul urmator: o noua relatie si, ceea ce e mai important, pasul final, nunta. Intotdeauna pentru restul familiei pare mai important! Fara doar si poate nu asteptam ziua de salariu, weekendul la mare, plecarea la Londra si numerele la loto toate la un loc, asa cum asteptam sa treaca nunta si sa scapam.
Pe urma toti incep sa intrebe: cand asteptati un copil? Caz in care, de cand devine oficial, asteptarea dureaza in majoritatea cazurilor, 9 luni. Ne plimbam din doctor in doctor asteptand analize, rezultate si mai ales, daca este baietel sau fetita. daca este doar unul sau vin mai multi impreuna. Toti asteapta apoi botezul, taierea motului si prima zi de scoala a copilului. Iar cel mic se va face mare pe asteptarile parintilor si mai apoi pe ale lui cand isi da seama ca mai are un an de liceu si de-abia asteapta sa se termine…
Am putea oare sa ne bucuram de ce avem, sa improvizam cand nu avem si sa nu ne mai conditionam asteptand? Imi aduc aminte cat am asteptat si eu petrecerea finala din liceu, si cata bataie de cap iti da tinuta in care sa iti oficializezi prezenta. Si mai limpede imi sunt amintirile recente de acum vreo 4 ani, cand cineva apropiat a luat tot orasul la rascolit in cautarea rochiei de bal. Weekenduri la rand, strabatute la pas grabit prin magazine si depozite, de dimineata pana seara, cate 12 ore pe zi… In graba, cu nervi si incordarea ultimelor zile de dinainte de eveniment, alegerea nu a fost cea mai fericita, iar efortul de timp si energie incomparabil…
Zilele astea, altcineva trece printr-o experienta similara: asteptand petrecerea de absolvire si cautand pe ultima suta de metri vestimentatia cea mai potrivita care nu apare niciodata cand e nevoie de ea. Unde stau ascunsi pantofii cu toc care te ung pe suflet? Unde sunt pitite rochiile de ocazie, tineresti, vesele, elegante dar nu foarte? Unde sta poseta-plic cand ai nevoie de ea si mai sunt doar cateva ore pana seara la 9 cand incepe totul? Iti vine sa urli de furie, sa renunti, sa iti pui in ordine averea ca seara pe care ai asteptat-o in ultima luna (atunci asteptarea primeste gust la fel cum primesc slaninile fum inainte de Craciun) e aici si, in ciuda atator asteptari, parca si propriile pregatiri se lasa asteptate. Iar fara armele potrivite, ce mai putem astepta decat sa se termine totul?
Asa a fost odata ca niciodata cand din asteptari neadaptate veneau dezamagirile si cele mai misto lucruri iti dadeau batai de cap… asteptand.
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.