Alina Constantinescu

3 mai 2020

Cacao, controversă și conchistadori

Unii au mirosit că e o bună monedă de schimb, alții n-au avut ochi, și nici gust, pentru ea. Unii au izolat-o și i-au interzis circulația, alții au liberalizat consumul ei. Unii i-au dedicat tratate și au încărcat-o de virtuți, alții au considerat că aduce sfârșitul mai repede. Pe unii i-a încântat, pe alții i-a deranjat. Cei care au consumat-o erau nobili, cei care nu, țărănoi. Multă vreme medicament, azi desert. E bine, e controversă. Și e cu ciocolată.

Primul conchistador care a dat nas în nas cu boabele de cacao a fost Cristofor Columb. Le-a ignorat mândru și onest. Era pe la începutul anilor 1500 și se afla în cea de-a patra expediție. Știa că sunt monedă de schimb în Indiile de Vest dar avea și omul gusturile lui. Și nu se potriveau cu amăruiul.

Șaptesprezece ani mai târziu, Hernando Cortez are noroc.

Regele Imperiului Aztec îl confundă pe Cortez cu Zeul reîntors pe Pământ, care dăruise oamenilor bobul de cacao cu vreo 1500 de ani înainte. Cortez, mare hoțoman, nu zice nimic. Ce confuzie convenabilă! Imperiul ajunge al lui, daruri peste daruri și, surpriză, o plantație de arbori de cacao de douăzeci de mii de metri pătrați. Concluzia: rost de bogăție!

Apoi, toți conchistadorii beau cacao. O lătură pentru porci! Ca să fie pe gustul lor și a soțiilor lor, călugărițele, salvatoare, reduc amestecul de mirodenii și pun apă de flori de portocal, trestie de zahăr și mosc. Cacaoa ajunge vedetă!

E delicioasă și, mai ales, se poate consuma și în perioadele de post. Inedit: avem prima ciocolată solidă. Călugărițele și călugării mexicani, dragii de ei!

Dar conchistadorii sunt pe lăcomie. Ani la rând țin secretă rețeta preparării boabelor de cacao. Până când dau drumul primului transport cu boabe de cacao, din Mexic în Spania, trec șaizeci de ani.

E 1652. O masă cu vase de ciocolată așteaptă. Niște churros se lăfăie. Se vor îmbrăca într-un sos cald de ciocolată.

Sfârșitul secolului al 16-lea, băutura zeilor cucerește curtea Spaniei. Începutul secolului al 17-lea, călătorește în Europa. Tot ce se poate, în porturile din Nord care comercializau multe mirodenii și fructe exotice. De aici, drumul boabelor de cacao coboară în Belgia, în primele abații care se bucură de gustul bun al băuturii.

Când ajunge în inima Italiei, locuitorii intervin cu zest de lămâie și iasomie, pe lângă amestecul legendar de scorțișoară, ambră, mosc, vanilie. Se gătește din ce în ce mai mult cu ciocolată.

E 1786. Un sos de lasagna amenință palatul gustativ. Cu migdale, anșoa, nuci și, bineînțeles, ciocolată. În mai puțin de zece ani, la fel face o rețetă de sorbet.

Călugării din Italia duc ciocolata mai departe, la Viena. Ciocolata n-are niciun efect fără declarația de dragoste a împăratului, Sfânt Împărat Roman, Arhiduce al Austriei și pretendend la tronul Spaniei, de unde i se trage iubirea.

La Roma, pe de altă parte, ciocolata este sufletul rugăciunilor și al comploturilor din Capela Sixtină. Papii o adoră și o consumă. Okay, uneori cu otravă pusă pe ascuns.

Zeci de ani la rând e mai mult o băutură medicinală. O fi vindecat vreun suflet frânt, n-avem cum să știm! Apoi, e adorată de un fizician olandez, care scrie un întreg tratat și îi onorează calitățile atât de mult încât o taxă pe ciocolată a fost pusă ca să limiteze importurile.

La prima întâlnire, englezii nu văd nimic bun în boabele de cacao. Niște mizerii! Această evaluare simplistă le întârzie cu 69 de ani plăcerea degustării ciocolatei calde la micul dejun. Nici mai mult, nici mai puțin.

Lucrurile bune abia acum urmează! Anglia cucerește o întreagă insulă cu arbori de cacao. Primește masiv boabe de cacao și încep să se deschidă primele magazine. Gustul exotic se simte în aer, plus ciocolată solidă, sub formă de pachețele sau pastile. Deci, e bine!

Anglia consumă și socializează în același timp, nu ca-n restul Europei, care bea cacao în casă. Englezii ies civilizat în oraș și se întâlnesc la o cană de ciocolată cu lapte, gălbenuș de ou și un strop de Madeira. Că ce-ar fi ciocolata fără o casă de ciocolată. Sau mai multe!

Timpul trece și pe la 1764 o cană de cacao e mai mult decât doar o cană de cacao! E și dame, și politicieni, și nobili preocupați de viața culturală, și oamenii bogați din pătura de mijloc. Okay, fără dame, că gentlemanii le exclus din cluburile private.

Sărim în zilele noastre, ca să scurtăm controversa și să rămânem cu ciocolata. Apropo, dacă vă place sincer ciocolata, verificați. În istoria ei e tot ce trebuie să știți. Deci citiți istoria. Și etichetele!

Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alina Constantinescu

 

Mai multe rezultate...