Să fim sau să nu fim aventuroși?
Azi este foarte ușor să fii infidel. Love story (asta-i cea mai grea, unii ar zice că e din cărți!). Sex plătit – pentru cine are curaj, cine are bani de dat, cine vrea pe cineva cu care să și vorbească și să fie ascultat. Na, mă tot socotesc cu tema asta! Ar mai fi chat pe Facebook (ohoooo!) și clasica întâlnire. Orice implică o relație secretă și o anume legătură emoțională plus o alchimie sexuală se face că e o aventură.
În fine, povestea în care cred eu zice că aventura nu este doar despre sex și că uneori este chiar fără sex, este cu un gen de intimitate pe care o creezi în afara relației tale, când vorbești într-un fel cu cineva sau îi spui anumite lucruri pe care în mod firesc ar fi de așteptat să le faci cu partenerul tău dar tu le faci cu altcineva. Și le faci pentru că ai nevoie de atenție și vrei să te simți important.
Bărbații de ce înșală? Din plictiseală? Din frica de intimitate?
Femeile de ce înșală? Din singurătate? Din dorința de intimitate?
Aventura vine din dorul de ducă?
Păi, aventura vine pentru că te face să te simți viu. Și vine cu ceva ce se cheamă noutate, risc, libertate, spațiu, curiozitate, intensitate sexuală, dorință.
Hai să mă uit la aventură așa cum se uită și științele psiho: că e ceva care amenință modul în care te uiți la tine, o criză de identitate și de încredere. E când îți intorci privirea de la persoana care ești ca să cauți un alt sine. Este dorința de a regăsi un sine pierdut!
Că oamenii nu sunt aventuroși pentru că partenerul sucks. Dacă-i așa, divorțează! Oamenii au aventuri și când relația e foarte bună în multe privințe dar ei caută să fie ei într-un fel și să se simtă bine. Aventura e un compromis pe care îl faci într-o viață imperfectă: când ai tot ce îți trebuie dar tu vrei un fel de satisfacție care vine dintr-o combinație de securitate și plăcere.
Hmmm cum ar veni: „Iubitule, am venit pe lumea asta așa de nesigură pe mine că practic am fost nevoită să am o aventură ca să pot să mă uit în oglindă și să-mi spun că sunt grozavă!” Sau cu alte cuvinte: „Știi care-i treaba? Mi-ai dat tot și sunt fericită. Dar până și oamenii fericiți înșală!”
Eh, nu știu! Nu prea-mi convine teoria asta care spune că și dacă cineva ar avea libertatea de a avea orice partener vrea, tot ar face ceea ce nu ar trebui să facă, pentru că făcând ceva interzis atunci simte că face cu adevărat ceea ce își dorește.
Înțeleg că avem nevoie de lucruri care ne readuc sentimentul propriei valori și activități care readuc sensul și identitatea, dar eu n-am văzut niciun bărbat (sau femei, btw) în viață care să se uite cu atâta profunzime la ce înseamnă aventura pentru ei înșiși și ce ar putea exprima înșelând și nu pot exprima altfel, și știind aceste mecanisme aleg până la urmă să înșele. Bărbații sunt aventuroși în primul rând pentru că se poate și pentru că se pot lăuda la prieteni. Iar dacă nu se laudă, în sinea lor vor considera că e un reward (toți?!).
Dar eu cred într-o dualitate a lucrurilor și atunci mă pot uita la asta și ca la o lecție în sine, pentru că ai de învățat despre dragoste și commitment și din infidelitate.
Sigur că e îngrozitor ca celălalt să aibă o aventură și să mintă dar să ne punem întrebarea dacă nu la fel ai face și tu dacă ai avea o aventură. Cum? Tu niciodată nu ai alege să ai o aventură? Reach out and touch faith… 🙂
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.