Cea mai sarcastică Artă. Cu Pavlu, Zamfirescu și Ifrim
Artă este teatrul care are pe veci locul numărul 2 în inima mea. Se joacă în perioada asta la Bulandra și este, pur și simplu, savuros, bine jucat și cel mai sarcastic – după perioada cu D.P.A-uri dintr-o altă viață 🙂
Am ales piesa după ce mi se făcuse poftă așteptând 10 minute, timp în care doamna casieră stătea pe afară și fuma o țigară. A doua zi, cu biletul în buzunar, eram în sală, privind un decor din blană neagră și mestecând un baton de cereale – perioada din această viață. O oră și jumătate mai târziu am ieșit foarte încântată și m-a plouat pe espadrilele galbene, semn că espadrilele nu-s făcute pentru artă.
Dacă, dimpotrivă eu sunt eu fiindcă tu ești tu, iar tu ești tu fiindcă eu sunt eu, atunci eu nu sunt eu și tu nu ești tu.
Artă este un teatru despre următoarele lucruri (pot fi și altele, desigur):
– ce te face să fii mândru de prietenii pe care îi ai și cum se modifică relația cu ei atunci când se schimbă orizontul de așteptări
– valoare și non-valoare în contextul unui tablou alb de 35.000 de euro
– câtă sinceritate poți să duci și să dai
– câtă tandrețe oferi când condamni ceva
– cum poți reacționa la fel ca prietenul tău, dar nu din același motiv
– cum îți supraveghezi prietenii și ce proiectezi asupra lor (și apoi te superi)
– dacă ești dispus la mici concesii
A existat o vreme când erai mândru că sunt prietenul tău… te considerai fericit din cauză că eram un tip aparte, cu dorința mea de a rămâne în afara normei.
Cu replici foarte faine și argumentate, care fac trimitere, printre altele, la mers la terapie de două ori pe săptămână (cu 70 euro/ ședința), o nuntă făcută pentru ca să fie și niște biluțe de Gelsemium 9CH (ha!). Dar, cel mai important, e cu trei actori buni de tot care sunt prieteni și în viața reală – și asta se simte și pe scenă.
Yasmina Reza a scris textul în 1994 care a fost pus pe scenă prima dată la Paris și de atunci a fost tradus in 30 de limbi. Pentru că replicile originale sunt în franceză, ele au suferit influențe la traducere ca să le fie mai ușor actorilor să le zică (și iată de ce a mai bine să vorbești o limbă poroasă ca americana și să zici în fața oamenilor „what the fuck?”).
… nimic din tot ceea ce e frumos și măreț în această lume nu s-a născut vreodată dintr-un discurs rațional.
E un teatru cu care vrei să pleci în buzunar, pe bune, ca să simți că ești foarte smart la întâlnirile nefolositoare sau când aștepți mult metroul și să poți dai play la asta fără remușcări:
Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.