Alina Constantinescu

Alina Constantinescu blog
8 feb. 2010

Trei gutui si fructe albastre

Era liniste desi se facuse dimineata. Si cam innorat pentru o zi de luni. Mi-am dat seama ca de fapt asta se intamplase din cauza ca bannerul ala vechi pe care l-am lipit in fereastra sa nu intre tantarii nu lasa lumina in voie. Si mai bine! Oricum de afara nu vin decat incantatiile radiofonice cu volum de la vecinul cu balconul vizavi.

Ah, da: mai vin din cand in cand si aromele din copilarie cand ne asezam toti la masa. Nu, de fapt astea sunt gatelile culinare ale vecinei gospodine de la patru. Stiu precis ca sta la patru fiindca in spatele blocului al patrulea loc de parcare e mereu ocupat de o masina albastra. Mda, pentru ca la cum merg lucrurile toata situatia e de aceeasi culoare!

Care culoare imi place mie? Ca sa fiu cinstita mie imi place sa fie apa calda tot timpul. Degeaba il banuiesc pe domnul in maieu de la sase, mi-a spus ca nu stie ce se intampla in bloc. Atunci de ce ma atentioneaza in fiecare luna sa trec pe la dumnealui la caserie?!

Sigur ca ii plac discutiile. Le fel cum se discuta acum daca pinguinii indragostiti vor supravietui sau nu acestei ierni, astfel incat sa se mai poata imperechea pentru transmiterea genelor. Ca daca pinguinitele declara dieta sentimentala, cocorii nicaraguarezi au consimtit sa isi lase consoartele sa vina in ajutor supravietuiriii speciei prin incruciare. Iar ei se vor intalni ca baietii la bere!

Imi aduc aminte ca am avut si eu o tentativa de incrucisare… Vaaai, cu niste rime dupa vorba poetului din manualul de romana. Dar asta era pe vremea cand romana avea teza aia exacta de la sfarsit de trimestru iar cafeaua din voma organica nu se vindea pe sub mana la preturi astronomice.

Stiu, asa e! La capitolul bani de portofel astrele ma privesc ironic. La prieteni luati de pe Facebook imi zambesc. In rest, astrele mele sa prapadesc de ras. Si ma fac de tot rasul mai ales cand ma pun sa coc ceva. As fi vrut eu sa fie ceva mai mult decat o placinta umpluta in tihna intr-o dupa-amiaza bacoviana de duminica seara… Si se inganau asa de bine cele doua momente din zi, incat stau acum si ma intreb daca nu cumva era intr-adevar dimineata…

Amar e ca nu am putut sa gust deloc din fapta asta coapta, fiindca mi-au sarit maselele cand am auzit la ceailul de la ora cinci ca in plina iarna ninge din nou! M-am luat repede din fata cuptorului unde incantam zeitatile sa nu se lase aluatul si am iesit pe geam. Ba nu, am iesit pe usa cu geam! Domnesc de la ultimul etaj din 10 peste un oras alb ca un tablou facut de un pictor tacanit pe o panza intacta semnata in coltul din dreapta jos: Peisaj de iarna…

Dar nu e grav! Am cerut insistent niste bete de schi care sa se asorteze cu ultima mea pereche de bocanci. Tanarul de la divizia de sport mi-a spus ca nu se mai fabrica masura mea de bete. Am ramas asadar doar cu ochii impaienjeniti de vise si cu bocancii cu care de altfel patinez in fiecare zi in drumul meu spre libertate.

Ca e libertatea fiecaruia sa se exprime si sa respecte doua reguli. Prima si a doua. Dar a doua zice sa nu o uiti niciodata pe prima. Da, da cobor la prima! Ma intorc inapoi spre camera care are bannerul pus la fereastra… Ma uit din disperare afara: pasarea kiwi vegheaza din lanul de secara!

Maine fac revolutie. Din nou!

Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alina Constantinescu

 

Mai multe rezultate...