Colaj cu flori și teatru cu urși panda
Începuse să plouă când am ajuns la unteatru. Mai erau 10 minute până la piesă, dar teatrul nu mai era acolo. Acolo unde știam eu că este, pe străduțele de lângă CEC. Telefonul murise iar eu, într-o seară urâtă din 2016, nu pricepeam ce înseamnă că au mutat teatrul peste drum. Drumuri sunt peste tot.
În fine. Am rătăcit preț de 15 minute și am ratat începutul.
Unde au dus, bre, teatrul ăsta?
Să ne imaginăm o cafea. Este cafeaua din care bea EA în timp ce îi spune că a dormit la EL, iar El nu-și mai amintește nimic. Nici ce au vorbit, nici ce au făcut, nici de prieteni are. Iar EA ar avea nevoie de un fier de călcat.
Unde e deșteptătorul meu?
Să ne imaginăm o tigară. Fumează amândoi din ea. EL mai ține minte sticla de vin negru, rar, ciudat și de vârsta lui din care a băut cu o seară înainte, dar nu mai știe cum a vrăjit-o cântând la saxofon și cu versurile lui Bacovia. Nu au făcut încă cunoștință.
Și cam de câte nopți ai avea nevoie ca să mă cunoști?
Frumoasa călătorie a urșilor Panda…
Dar ce e important e că EL acceptă să o aștepte timp de nouă zile consecutive. Cere două, șapte, nouă. Și după-aia, niciodată nimic.
Să ne imaginăm cum sună telefonul. Prima seară a venit. În casa lui e un dezastru infernal. Beau vin, mănâncă spaghete pe saltea, pun muzică, vecinul – spontan jucat de unul dintre spectatorii de pe primul rând, bate la ușă (sic!). Pe EL îl caută impresarul pentru cântari la saxofon, e ziua lui, primește cadou un animal care nu poate să fie văzut și care nu se știe ce face.
Spune A în șoaptă. Spune A ca și cum ai spune că mă iubești. Spune A ca să-mi spui că nu o să mă uiți niciodată. Spune A ca să-mi spui că sunt frumoasă. Sau că ești un dobitoc. Spune A ca și cum ai spune rămâi. Dezbracă-te. Că ai venit. Să mă-ntrebi de ce-am întârziat. Să mă-ntrebi dacă ți-a adus ceva. Să-mi spui că ești fericit. Spune A ca și cum ai spune că nu vrei să mă mai vezi niciodată. Nu, n-ai spus bine!
Și ce-i asta, o mâncare evreiască?
Să ne imaginăm că e ora opt și vecinul de deasupra tocmai s-a întors acasă, își aprinde cele patru lămpi din sufragerie, traversează camera și scoate o sticlă cu lapte din frigider. Cineva a deschis ușa de jos și urcă pe scări până la primul etaj…
EL nu este soțul altcuiva și o cere în căsătorie. Fac ceremonia în pod. Visul lui e confuz, dar visează amândoi același vis.
Cât timp a trecut între răspunsul tău și ultima mea întrebare?
Să ne imaginăm că EL a trecut de partea cealaltă. Iar eu am adunat din grădina de la Castel flori și frunze și mi-am făcut primul colaj. Natural. Colorat. #mystyle.
Apropo, ceva ce îmi place și alte teatre nu prea fac: la unteatru se dau bilete digitale direct de pe Facebook și vezi într-un tab toate spectacolele din stagiune! Nu-i perfect, dar e mai aproape de 2016, nenică.
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.