Stii ce te satisface?
Din motive intime, personale si de regasire (cred ca imbatranesc, am simtit acut nevoia sa imi acord timp doar pentru mine) m-am tinut departe de online in ultima vreme. Am o nevoie particulara zilele astea care nu isi gaseste satisfactia in interactiunea virtuala (al carei fan raman in continuare), asta sa justific in vreun fel absenta mea de pe blog din aceasta luna.
Nu simt neaparat nevoia de a oferi explicatii, insa pentru a beneficia de interactiunea corecta cu cei care ma citesc si ma cunosc este necesar sa fac aceste precizari care sa lamureasca faptul ca fizic si spiritual (ah, cum suna asta :D) nu am fost in cea mai buna forma si as fi falsat pastrand aparenta scrisului doar pentru a mentine continuitatea aparitiilor, cand mintea mea a fost in cu totul alte zone care tin de sanatate si o minima stare de bine.
Cu toate acestea, saptamana trecuta mi-am facut curaj si am scris un post care (banuiesc ca din motive personale de razbunare a blogului pentru abandon) nu s-a salvat. Am ramas in draft doar cu titlul, insa intamplarea asta banala m-a facut inca o data sa ma gandesc la sursele care ne aduc satisfactie. De unde ne luam satisfactia? Unde o cautam? Este suficient sa fim satisfacuti de noi insine pentru a o lua de la capat si a obtine astfel satisfactia lucrului terminat si bine facut?
La fel ca si la job, cred ca suntem satisfacuti cu ceea ce facem atunci cand:
– detinem controlul a ceea ce trebuie sa facem: stim ce solutii avem, suntem in masura sa decidem pentru ele, putem sa le punem in practica
– primim recunoasterea a ceea ce facem: pentru unii poate fi financiara, pentru altii poate fi motivationala (oamenii cred in tine, te recomanda mai departe)
– exista un minim echilibru intre timpul pus la bataie si timpul personal (in sensul in care oricat de motivat esti sa faci lucruri, iti faci timp pentru a avea grija de tine)
Si mai cred ca satisfactia este organica, se transforma si creste o data cu noi: putem descoperi de exemplu ca ce faceam acum 5 ani pentru a ne simti bine nu ne mai aduce nicio satisfactie in prezent. E chiar posibil sa nu ne mai placa la fel de mult oamenii pe care ii cunoastem. Sa ii descoperim altfel sau ei sa sa fi schimbat, si astfel sa le oferim ajutorul daca il cer si au nevoie de el fara insa a le mai impartasi starile noastre complicate de a fi… Si atunci, daca suntem sinceri fata de noi insine (nu trebuie neaparat sa ne asumam public starile daca simtim ca cei din jur mai mult ne incarca decat sa ne inteleaga, dar e necesar sa fim corecti fata de noi) ne vom pune niste intrebari, vom inceta sa facem anumite lucruri, vom incepe sa facem altele…
Uneori, atunci cand apare schimbarea am senzatia ca cel mai greu nu este sa tin pasul in ritm propriu ci sa aliniez la noua mea stare atitudinile celor din jur care raman surprinsi, socati, se simt nepregatiti ori, mai rau, devin banuitori si suspiciosi 🙂 Noroc ca pana la urma satisfactia tine mai mult de ceea ce stim ca facem bine pentru a avea inima impacata, mai degraba decat de aprecierile din anturaj… Sau nu? 🙂
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.