Alina Constantinescu

Alina Constantinescu blog
22 Iun 2011

Spiritualitate in piureul de cartofi

Ma tot gandesc daca atunci cand mai pomenesc de asocieri culinare tonul meu este inteles corect! Stiu oameni care pot manca tot ce isi doresc dar nu reusesc sa vibreze cu fiecare celula in fata a ceea ce consuma. Mai stiu si oameni obisnuiti, care gatesc in fiecare zi sau care spun ca stiu sa gateasca, insa nu reusesc sa puna in cuvinte pline de suc si gust nimic din voluptatea din bucatarie. Face fiecare ce poate, nu? 🙂

Nu stiu exact de ce, dar simt ca singurul loc in care mintea mea explodeaza si face asocieri (fiindca totul se petrece la nivel pur imaginativ) este in zona de food. Asa se face ca vorbele imi apar din ganduri inspirate de alimente la care nu ajung la timp si din arome combinate neortodox. Mai important poate decat asta, este ca azi, mai mult decat altadata, vorbesc dintr-un istoric personal care mi-a demonstrat ca devenim in timp imaginea obisnuintelor intime de consum. De aceea am convingerea ca dincolo de a fi hrana pentru tesuturi, mancarea poate fi o terapie.  Mie inca nu mi-a iesit decat partial…

Ma intreb daca nu cumva pentru a obtine anumite tipuri de emotii, oare nu ar trebui sa fim mai constienti ca putem manca doar ceea ce ne hraneste mai mult creierul si mai putin papilele gustative?!

Daca ar fi sa ma gandesc la cele mai accesibile placeri, cred ca mancarea este de departe cea mai comoda dintre ele. Chiar, care este alimentul care va vine primul in minte cand spuneti „mi-e foame”? La mine este branza. Pentru altii cred ca pot fi cartofii prajiti. Ma gandesc la cartof ca la un aliment dulce, care parca induce ideea de pamant, de stabilitate. Daca prajiti, cartofii sunt contemporani si tineresti, piureul de cartofi in schimb imi pare asezat, cald, ca o vorba buna care linisteste gandurile in dezordine.

Piureul nu poate fi asociat decat cu ideea de foc, caldura si preparare termica. Este previzibil in gust si readuce armonia mancarurilor de acasa si a caldurii meselor luate in familie. E nutritiv, moale, untos, spumos, gasesc ca satisface nevoia de aer si calmeaza izbucniri emotionale. De altfel este si usor de digerat. Piureul de cartofi este plin de afectiune! Este legatura sentimentala cu perioada copilariei, cand consumam aproape toate legumele sau fructele sub forma de piure.

Daca alte legume pasate sub forma de mousse pot fi considerate o extravaganta sau, de ce nu, un snobism (cati dintre noi ar alege usor un mousse de telina?), piureul de cartofi implica ideea de traditie si simplitate. Desi, in cele mai elegante combinatii, piureul poate fi de-a dreptul surprinzator, nou, chic ca un tip care si-a reinventat garderoba si stilul! Dincolo de a fi fierti si striviti, cand arata ca o crema au si cartofii mandria lor, nu? :))

Iar daca peste timp cartoful a fost asociat cu saracie, consumat in loc de paineblamat in diete sau apreciat in meniul de tip fast-food, piureul de cartofi hraneste si satura linistit, trece repede si este plin de nostalgii inofensive! 🙂

Credit foto

 

 

Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.

 

Mai multe rezultate...