Alina Constantinescu

Alina Constantinescu blog
17 Noi 2010

Social Media – amantul risipitor

Cand am primit invitatia de a modera BizCamp, editia a 4-a, eveniment la care am participat azi pentru prima data, am fost extrem de incantata de idee. Cand am inteles ca trebuie sa pregatesc si o prezentare m-am speriat, fiindca de regula asta e reactia naturala pe care o am in fata a ceva ce cred ca nu stapanesc.

Cu toate acestea, frica este unul dintre resorturile care ma pune cel mai mult in actiune. Biologic, frica duce la secretia de adrenalina, un hormon care alerteaza intreg organismul si ne face vigilenti. Asa se face ca azi am ajuns sa povestesc studentilor si tinerilor profesionisti despre micile mele realizari infaptuite… din frica. Sper ca si voi sa gasiti ceva din care sa extrageti sens si care, de ce nu, sa va inspire.

In prezentarea mea veti gasi cronologic exemple personale din ultimul an, care reprezinta de altfel initierea mea (intr-o lume) publica. De asemenea, voi aminti si cateva lectii pe care le-am primit in acest timp, constienta fiind ca ele vor determina alte lectii noi care sunt orientate spre viitor.

Imi aduc aminte ca pe vremea cand eram studenta aveam tendinta sa urmez la fiecare pas regulile, regulamentul, cerintele fara a spune de prea multe ori NU. Inainte sa dau licenta, la sfarsitul ultimului an, mi-am dat seama ca regulile iti alimenteaza comoditatea, creeaza situatii previzibile si nu te tin in forma. Ele satisfac dorinta umana de siguranta si control si ne permit ca societate sa ne desfasuram in mod pasnic. Reduc sansele de conflict, dar nu te provoaca! Prin urmare, prima provocare pe care mi-am creat-o si pe care a trebuit sa ma fortez sa mi-o asum a fost sa imi dau licenta la vreo 2 ani dupa ce colegii mei terminasera si multi dintre ei se si angajasera intre timp.

Dupa o vara in care nimic nou nu a avut loc, m-am angajat si la un moment dat m-am simtit capabila sa depasesc si pragul licentei ratate (mi-am dat examenul si imediat m-am inscris la master, fiindca mi se facuse din nou dor de cursuri). Azi lucrez intr-un departament de marketing, desi inca mi se mai spune ca fac PR, intr-unul dintre cele mai frumoase cazinouri din Bucuresti.

Spre deosebire de majoritatea altor companii, noi nu suntem deloc corporatisti: exista intr-adevar ture de lucru pentru cei care asigura servicii direct catre clienti din necesitatea de a functiona non-stop. Suntem aproximativ 400 de angajati in peste 10 departamente. In cazul meu nu exista un program de lucru riguros, strict, care incepe dimineata si are neaparat o ora pauza la pranz si cate 15 minute pauza de tigara.  Plus ca pot rupe zile libere chiar in timpul saptamanii, cand de regula toti ceilalti lucreaza. Am sansa sa intru zilnic intr-o cladire care e un fost palat de ceremonii, considerata plina de eleganta, rafinament si o frumusete aparte.  Aici, in ciuda tuturor regulilor, exista, ca in orice joc de noroc, mult neprevazut care rastoarna lucrurile si te obliga sa te reinventezi. La cazionul unde lucrez, ca si in viata, nimic nu e sigur! Si, mi-am dat seama ca de fapt asta imi place cel mai mult.

De mai bine de un an am facut o atractie, manifestata exploziv in timpul noptilor, pentru ceea ce numim Social Media (dupa cum se poate vedea in prezentare):

Fiecare dintre noi intelege succesul intr-un mod particular si isi doreste sa se afirme intr-un fel sau altul. Insa orice fac, vreau sa fie facut din convingere personala. In cazul meu, cand mi-am lansat blogul am avut pentru primele 3 luni o tema nepotrivita: era prea albastra, ma inhiba sa scriu dar nici nu gasisem alta mai potrivita sau nu cautasem indeajuns incat sa gasesc altceva. Atunci am invatat ca in momentul cand te apuci sa faci ceva ce nu ai mai facut pana atunci e greu sa vii din prima cu cea mai buna varianta. E de preferat sa incepi cu ce ai si sa repari lucrurile din mers.

Treptat, fiindca imi doream sa fiu vizibila, si sa cunosc oameni mai mult decat sa ma cunoasca ei pe mine, am inceput sa particip la intalniri, evenimente si adunari cu strigare pe retelele sociale (twitter, facebook). Mi se parea natural sa fiu interesata de tot ce se intampla, sa merg la aceste evenimente, sa interactionez, sa scriu despre ele, sa raspund comentariilor si replicilor cinice. Si de aici am invatat ca cea mai buna strategie este bunul simt: nu fac nimic din ce consider ca e nefiresc.  Unele lucruri imi ies, altele nu, unii se supara, altii ma sustin…

Sunt constienta ca educatia e un element cheie, insa cred mai mult ca te descoperi, te construiesti, te redefinesti si intelegi cine esti doar cand mai fortezi limitele din cand in cand si experimentezi, testezi, te implici. Cel mai rau lucru care ti se poate intampla este sa nu ti se intample nimic, de aceea nu cred in comportamentul sec, steril, ca la carte. A fi prezent si up to date inseamna sa te adaptezi si sa adopti idei noi.

Avem nevoie de amanti- prin asta intelegand orice ne starneste pasiunea, ne da scantei, ne pune in actiune, ne ofera dinamism. Avem nevoie sa fim nechibzuiti pentru a lasa ideile aventuroase, flamboaiante, efervescente sa vina spre noi. Avem nevoie de suisuri si coborasuri si de placeri vinovate: pentru unii dintre noi amantul inseamna jobul cu care stau peste 10 ore pe zi, pentru altii inseamna voluntariat si implicare sociala, asa cum pentru unii poate fi nevoia de a intretine un blog si de a-si crea o imagine publica.

De aici am invatat ca e mai bine sa nu iti joci cartile prudent, decat sa fii cuminte! Prudenta nu lasa sansa oportunitatior sa apara. Asadar, cea mai noua lectie pe care am primit-o, si pe care acum incep sa o asimilez datorita aparitiei Croquante Spoons, este sa imi  raspund mereu la intrebarea DE CE: pentru a aduna semnificatii, date si fapte si a reinterpreta. Dar cea mai importanta lectie pe care am invatat-o din experienta mea din ultimul an pe net este ca trebuie sa imi asum curajul sa fiu vulnerabila!

Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.

 

Mai multe rezultate...